Când eram mic şi îmi era frică, mă îmbrăcam cu geaca
tatălui meu. Închideam fermoarul şi stăteam pitit în haina aceea imensă ca
într-o coajă de ou. Multe lucruri mă speriau pe atunci, mai ales
medicamentele pe care mi le administra bunica de trei ori pe zi. Dar când mă
vedea încotoşmănat în geaca bleumarin, bunica lăsa medicamentele pentru mai
târziu.
 |
| Foto: Diana Topan |
Pe când am devenit adolescent, geaca se învechise şi se
tocise pe la coate. Pe ascuns, o îmbrăcam când ieşeam afară şi mă plimbam prin
parcul de lângă bloc. Uneori, când aveam examene, o mai duceam şi la şcoală. Atunci luam note bune.
Într-o zi, mama m-a surprins îmbrăcat aşa şi m-a ameninat
că îmi aruncă haina la gunoi. Spunea că nu era posibil să o fac de râs ieşind
în lume îmbrăcat cu vechitura aceea. I-am spus că, dacă îmi arunca geaca,
plecam de acasă definitiv şi avea să nu mă mai vadă toată viaţa. A renunţat la
idee, dar a luat haina şi de atunci a folosit-o pentru a înveli sticlele
fierbinţi de bulion.
Când am plecat la facultate, aş fi vrut să o iau cu mine.
Nu aveam, însă, loc în bagaj şi nu puteam risca să mă vadă mama îmbrăcat cu ea.
Aşa că am tăiat o fâşie din mânecă, am cusut-o şi mi-am făcut un soi de colier.
Eram sigur că avea să mă protejeze.
La facultate a fost mai bine decât în liceu. Nu mai eram
singurul ciudat, aşa că nu mai eram hărţuit mereu. Totuşi, într-o seară, în
timp ce mă întorceam la cămin, un grup de tineri mi-a aţinut calea. Îi ştiam,
erau nişte drogaţi care mereu se legau de studenţi, tâlhărindu-i. Unul, care
părea liderul lor, a scos un cuţit şi mi-a cerut bani, dar cum nu aveam, m-a
înţepat. Colierul însă m-a protejat şi rana nu a fost adâncă.
Apoi m-am îndrăgostit de profesoara mea de literatură
franceză. Era tânără, frumoasă şi zâmbea tot timpul. Mi se părea că mie îmi
zâmbea. I-am scris scrisori, am condus-o acasă de câteva ori, dar apoi soţul ei
a apărut la facultate, m-a luat de guler şi mi-a spus să-mi văd de treabă. Am
bolit o lună, dar colierul m-a ajutat să îmi revin.
Mai mult de ochii lumii, m-am cuplat cu o colegă. Într-o
seară mi-a spus să-mi dau jos colierul, pentru că era jegos şi îi făcea greaţă.
I-am spus să tacă din gură şi m-am culcat. A doua zi dimineaţă nu mai aveam
colierul la gât. Am dat-o afară din cameră, după ce i-am spus că e cea mai
cretină fiinţă de pe pământ, şi m-am încuiat în cameră. Nu ştiu cât timp am
stat acolo, ghemuit pe pat, dar la un moment dat, colegii au spart uşa şi eu
m-am trezit aici, la spital.
Au anunţat-o şi pe mama, care a venit în vizită. Mi-a
adus şi geaca. E ruptă, tăiată pe alocuri şi plină de pete de bulion, dar când
o îmbrac mă simt bine. Nici n-aş mai vrea să plec de aici, dintre nebuni. Nu
fără geaca mea.
Niciun comentariu: