Prin cartier. Clișee fotografice - Fabrica de fericire

luni, 26 noiembrie 2018

Prin cartier. Clișee fotografice





***Noapte tânără. Terenul viran dintre blocuri e luminat în roșu și portocaliu. În jurul focului înalt, alimentat probabil cu picioare de scaune vechi și bucăți de saltea mucegăită, sunt așezați pe scaune vreo șapte oameni. Nu își vorbesc, doar privesc înainte, spre inima focului. Alături de ei, o mașină cu portierele deschise, din care se aude tare o manea.
Foto: Lucian Petru Goja
***La semafor, doi băieți cu ghiozdane în spate. Cel din dreapta ține în mână un telefon. Din el, o voce de bărbat sparge fragilitatea dimineții: „cântă milioanele”. Semaforul se face verde, băieții traversează. Muzica nu se oprește. Nu se uită nici în stânga, nici în dreapta, sunt absorbiți de ecranul telefonului. „Cîntă milioanele”, urlă din nou refrenul. Apoi, ghiozdanele decolorate și treningurile scămoșate se pierd în aglomerația străzii.
***Dimineață cenușie. Dealuri muiate în ceață, burniță rară care face ochelarii inutili, un frig care intră în oase. Înaintează pe stradă în ritm rapid. E ritmul tuturor celor care populează străzile la ora aceasta. Încă nu s-a luminat perfect. Privește prin ferestrele de la parterul blocurilor. Caută ceva anume. Ar vrea să vadă doi oameni făcând dragoste. Sau măcar sărutându-se. Un semn, o dovadă de existență a iubirii. Într-o bucătărie, o femeie spală vasele. Un bărbat se încalță grăbit. O bătrână își examinează ghivecele cu flori. Nimic, nicio urmă. Umezeala rece trece dincolo de ferestre.
Foto: Lucian Petru Goja
***Într-o cofetărie, trei găleți umplute cu resturi învechite zac pe o masă, așteptând să fie duse la gunoi. Bărbatul bate în geam, vrea să intre, să mai schimbe o vorbă. I se deschide ușa. Are părul ud și miroase puternic a alcool. Cere o țigară, dar nimeni nu are să-i dea. Se îndreaptă direct spre gălețile de pe masă. Apucă una și își înfundă palmele în amestecul de aluaturi și creme. Își umple gura și mestecă înfometat. Prin obrajii subțiri i se văd oasele și mușchii lucrând. „Și chiar n-aveți o țigară?” Chiar. Iese pe stradă și cere o țigară fiecărui om pe care îl întîlnește. După o jumătate de oră renunță. „Ce cartier e ăsta, că nu fumează nimeni?!”
***Lumina galbenă a becului lasă umbre întunecate pe pereți. Un sertar se deschide. Degetele femeii apucă folia și extrag un medicament. „O să te facă să vezi viața în roz”, îi spusese, zâmbitor, doctorul. Cum ar putea o pastilă atât de mică să refacă o lume dărâmată?, se întreabă femeia. Apoi își amintește de pastilele celelalte, pe care le lua când era mai tânără, și care au făcut-o să nu aibă niciodată copii. Și înțelege. Se întinde pe pat și închide ochii, așteptând răbdătoare ca lumea să i se înfățișeze într-o lumină frumoasă.

Un comentariu:

@diana.topan