Nu
era durere ceea ce simțea. Probabil că, de la un
punct încolo, sufletul devine imun. Cicatricile se transformă în
carapace.
Nu
era durere. Era amorțire. Și sentimentul acut că trebuia, da,
trebuia să o ia de la capăt. Nu existau decât două ieșiri:
moartea, fie ea reală sau simbolică, sau lupta. Lupta pentru un nou
început.
A
luat o gură din cafeaua to go. Știa că e ultima. Urma să plece de
acolo pentru totdeauna. Unde? Habar nu avea.
 |
| Foto: Lucian Petru Goja |
Nu
și-a dat seama cum a ajuns acasă. Nu vedea nimic în jur, doar
umbra roșie-portocalie de la orizont, care se strecura printre
blocurile murdare. Aruncase paharul undeva, într-un coș de gunoi.
Ajunsă
acasă, și-a strâns câteva haine, actele, banii și telefonul
într-o geantă. A mers la baie și a observat că becul încă fila. Nu
avusese timp să îl schimbe. Pâlpâirea roșiatică i-a adus aminte mai acut de trecutul ei
recent.
A ieșit din casă cât a putut de repede. În spatele blocului era parcată
mașina. Proaspăt reparată și cu rezervorul plin. Singura mea
prietenă, s-a gândit ea, patetic, și a învârtit cheia în contact. Apoi a deschis geamul.
Aerul
cald și uscat îi răvășea părul. E minunat să fii singură, s-a gândit. Mult mai bine decât să te tot joci de-a șoarecele și
pisica. Decât să te umilești la fiecare pas, așteptând un semn
de bunăvoință cât de mic. Decât să cerșești o privire caldă,
care nu mai vine.
Un
bărbat făcea semne de la marginea drumului. Semăna cu el. Dar nu
era el, era mult prea elegant. El se îmbrăca mereu casual, cu gust
de altfel, dar mai nonconformist. Bărbatul acesta purta costum.
Categoric nu era el. Dar ceva a făcut-o să oprească.
-Salut!,
îi spuse el, băgându-și capul prin geam.
Abia
atunci l-a recunoscut. Era un tip de care fusese îndrăgostită în
urmă cu vreo zece ani. Alt eșec.
-Mă
duci și pe mine până mai încolo?, a întrebat blondul.
Ea a ridicat din umeri.
-Unde
mergi?, a insistat el.
-Nu
m-am hotărât încă, a spus ea, cât se poate de serioasă.
 |
| Foto: Lucian Petru Goja |
-A,
e mișto așa. Vin și eu, a spus tipul, zâmbind larg.
Și-a aruncat bagajul pe bancheta din spate și a urcat în față.
El
o privea lung. Ea se uita doar
la
drum, ca și cum ar fi fost în continuare singură. Blondul a apăsat butonul radioului. Era o muzică liniștitoare, în acorduri de
chitară.
Se
lăsa seara. Ultimele raze roșii se reflectau în parbriz,
descoperind pete de
murdărie.
Aerul începea să se răcorească. Drumul traversa un câmp cu
eoliene.
-Oprește
aici, a spus el. Și ea, fără să știe de ce, l-a ascultat.
Nu fuseseră niciodată împreună. Se plăcuseră, dar apoi, brusc, el se căsătorise cu o alta. Pe urmă drumurile li se despărțiseră și aproape că nu s-au mai întâlnit deloc.
Au
ieșit din mașină și au făcut câțiva pași pe câmp.
-Alege-ți
o elice și uită-te fix în centrul ei, i-a spus el.
A făcut întocmai. Aerul mirosea a fân proaspăt cosit. Greierii îl umpleau
cu un sunet surd. Elicea se învârtea monoton. A simțit cum brațele
lui îi cuprind abdomenul. S-a sprijinit cu capul pe pieptul lui. Nu se
gândea la nimic. Creierul
îi era amorțit și îi era bine. Liniștea o cuprinsese cu totul.
Apoi
s-a desprins de el și a urcat la volan. A pornit mașina încet. Blondul a alergat după mașină și a urcat din mers, gâfâind. Ea l-a privit pentru prima
oară în seara aceea și a râs.
La
radio, cineva cânta un cântec molcom. Se lăsase întunericul.
Reclamele roșii-portocalii ale orașului țâșneau din beznă. Pe
trotuare, tineri mergeau împleticindu-se și râzând. Era sâmbătă.
Pentru ei, o sâmbătă ca oricare alta.
A oprit mașina lângă un club și o clipă a închis ochii. I-a văzut chipul
pe care i-l știa în cele mai mici detalii. Îi venea să plângă,
dar nu mai avea lacrimi.
 |
| Foto: Lucian Petru Goja |
-Rămânem
aici?, a întrebat tipul de pe scaunul din dreapta.
-Pentru
moment, a răspuns ea.
-Uite,
să nu zici că nu mi-am plătit călătoria, a spus el, și a scos din geanta de pe banchetă o sticlă de votcă. A îndepărtat dopul și i-a dat ei sticla. Femeia a băut de parcă ar fi fost apă. Apoi i-a dat sticla înapoi și și-a îngropat fața în palme.
-Până
aici m-ai adus tu, i-a spus el, dând pe gât o dușcă de votcă.
De aici încolo te voi conduce eu. Cunosc orașul ăsta ca-n palmă.
Nu spune nu, să știi că sunt mai înțelept
decât în urmă cu zece ani.
-Cum
așa? Ți-ai schimbat sexul?, i-a aruncat ea un zâmbet strâmb.
-Ha,
ha!, a râs el sarcastic.
Au ieșit din mașină și s-au îndreptat spre clubul cu firmă luminoasă.
„LUCKY”,
scria deasupra ușii, cu litere roșii,
optimiste.
Dacă
i-ar fi văzut cineva cum mergeau ținându-se de după mijloc, ar fi
spus, cu siguranță, că îi leagă o veche poveste de dragoste.
Aerul
uscat mirosea a gaz de eșapament și a disperare.
Niciun comentariu: