Vis cu Humphrey Bogart - Fabrica de fericire

joi, 27 iunie 2019

Vis cu Humphrey Bogart





Acum, serios: ce răsplată mai bună poți să îți dorești la sfârșitul unei săptămâni de muncă, decât să îl (re)vezi pe Humphrey Bogart în acțiune? Asta, desigur, dacă îți plac bărbații. Dar nu vă bosumflați, nici Mary Astor nu e chiar de aruncat. De data asta, mă tem că va fi fără Prosecco (doar o dată pe an e prima proiecție din an, bănuiesc eu), dar va fi cu popcorn și limonadă, cu răcoare și cu prieteni. Un vis, ce mai! Cum e zicerea aceea clasică deja, "dacă vă pasă, ieșiți din casă!" Ne vedem la Teatrul de Vară (Baia Mare, str. Dealul Florilor nr. 1), vineri seară de la 10. 





COMUNICAT DE PRESĂ


Povești sub stele  vă invită vineri, 28 Iunie, la ora 22,00, la Teatrul de Vară băimărean, să urmărim împreună “Șoimul maltez”.

“Șoimul maltez” (SUA, 1941) este ecranizarea romanului omonim al lui Dashiell Hammett, care spune povestea detectivului Sam Spade (Humphrey Bogart), a cărui destin se schimbă brusc în noaptea în care Miss Wonderly (Mary Astor), o adevărată femme fatale, îl angajează să o protejeze, iar partenerul său, Miles Archer este ucis. Crimele se țin lanț, iar preafrumoasa Miss Wondely nu numai că este înconjurată de oameni foarte periculoși, dar se și dovedește a fi altcineva decât pretinde.
Încercând să găsească criminalul, Spade se afundă tot mai adânc în lumea interlopă și intră în cârdășie cu doi ticăloși: efeminatul Joel Cairo (Peter Lorre) și grotescul Kasper Gutman (Sydney Greenstreet). Cei trei pornesc în căutarea Șoimului maltez – o statuetă de aur încrustată cu pietre prețioase, plătită tribut de Cavalerii de Malta regelui Carol al V-lea al Spaniei și furată de pirați în 1539.
Filmul, care îl are pe Humphrey Bogart în rolul principal, are trei nominalizări la Oscar și a fost considerat de Entertainment Weekly și Panorama du Film Noir Américain primul mare film noir din industria cinematografiei.
Biletul de intrare costă 10 lei și poate fi cumpărat de la intrarea în amfiteatru, înainte de eveniment. Copiii beneficiază de intrare gratuită.
Deoarece desfășurarea evenimentelor depinde de condițiile meteo, în cazul vremii nefavorabile proiecțiile vor fi decalate cu o zi înainte sau după data programată. 

Niciun comentariu:

@diana.topan