Bicicleta - Fabrica de fericire

duminică, 6 august 2017

Bicicleta


-Nu vreau singur, ţine-mă!
-Te ţin, fii liniştit. Dă din pedale.
Băiatul are o figură concentrată. Pedalează, dar nu reuşeşte să ţină ghidonul drept. Tatăl îşi desprinde uşor mâinile.
-Aaaah, ai zis că mă ţii! M-ai minţit.
-Te-am prins înainte să cazi. N-ai păţit nimic.
-M-ai minţit. Ai zis că nu e voie să minţim.
Foto: Diana Topan
-Trebuie să înveţi să mergi singur. Nu voi putea să te ajut toată viaţa. Mersul pe bicicletă e ca zborul. Ştii că pasărea mamă, atunci când puiul ei a crescut suficient, îi dă acestuia un brânci, să cadă din cuib. Atunci puiul îşi deschide aripile şi încearcă să zboare. Chiar dacă se juleşte puţin la un picior, nu e ceva grav şi data viitoare va şti să zboare mai bine. Doar aşa va reuşi să ajungă în ţările calde. Pentru că dacă ar rămâne aici ar îngheţa şi ar muri. Hai, mai încearcă o dată.
Băiatul pune un picior pe pedală şi pe celălalt îl trece peste bicicletă. Se aşază pe scaun, în timp ce tatăl lui ţine bicicleta.
-Ce se întâmplă când murim, tati?
-Intrăm într-un un fel de somn din care nu ne mai trezim. Nu simţim nimic, dar cei care ne iubesc devin foarte trişti.
-De ce?
-Pentru că ştiu că n-o să ne mai vadă niciodată.
Băiatul pedalează. Ţine ghidonul nesigur.
-Şi eu, dacă n-o să învăţ să merg cu bicicleta, o să mor?
-Nu, dar dacă înveţi o să putem să mergem amândoi în parcul de distracţii. Doar noi doi.
Băiatul a obosit. Face o pauză. Gâfâie.
-Bunicul a murit pentru că nu a ştiut să se dea cu bicicleta?
-Nu, a murit pentru că era bătrân.
-Ce înseamnă să fii bătrân?, întreabă copilul, dându-şi şapca cu cozoroc pe spate.
-Înseamnă că ai trăit mult şi că ştii o grămadă de lucruri.
Băiatul se încruntă.
-Tu eşti bătrân?
-Nu, râde tatăl. Eu şi mama ta vom trăi mulţi ani de acum înainte.
-Dar ştii atât de multe!
-Pentru că sunt deştept, zice bărbatul zâmbind şmechereşte. Şi tu mă moşteneşti. Hai, mai încercăm o dată?
Copilul se suie iar pe bicicletă.
-Cum adică te moştenesc?
-Adică semeni cu mine.
-Şi atunci de ce nu ştiu să mă dau cu bicicleta?, întreabă băiatul, în timp ce ia avânt.
-Asta trebuie să înveţi singur. Unele lucruri nu se moştenesc.
-Păcat, spune copilul, fără să observe că tatăl lui şi-a desprins mâinile de bicicletă.
-Ăsta nu e neapărat un lucru rău. Măcar nu fumezi ca un turc, ridică vocea tatăl, urmărind cum băiatul reuşeşte să ţină bicicleta dreaptă. Bărbatul aleargă după bicicletă. Pune frână! Pune frână, cum te-am învăţat!
Ajunge din urmă bicicleta şi reuşeşte să o oprească.
-A fost bine, tati?
-A fost perfect. Eşti un biciclist bun.
-Da, şi măcar nici nu sforăi, ca tine, să o supăr pe mama, zice băiatul, reluând şirul discuţiei.
-Mama ne iubeşte pe amândoi, nu vrem să o supărăm.
-Crezi că dacă aş da din picioare repede, repede, aş putea să zbor?
-Nu, dar o să ajungi mai repede la toneta de îngheţată.
-De ciocolată vreau.
-OK, eu zic că meriţi un premiu.
-Tati, ştii ceva?
-Hm.
-Când o să învăţ mai bine să merg cu bicicleta, nu vreau să mergem în parcul de distracţii. Mai bine să mergem pe plajă.
-Serios?
-Da, vreau să fac din nisip o bicicletă cu aripi. Mă ajuţi?
-Sigur că da. Dar unde vrei să zbori?
-În ţările calde.

Niciun comentariu:

@diana.topan