Fabrica de fericire

marți, 24 noiembrie 2020

Oglinzi
noiembrie 24, 20200 Comments

 

FOTO: Lucian Petru GOJA  



Mă plimb dintr-o cameră în alta, evit oglinzile

toate sunt înlăuntrul meu, niciuna nu e blândă cu mine

aș vrea să mă văd așa cum mă vezi tu

poate că mușchii feței mi s-ar relaxa într-un zâmbet

ca atunci când vezi toamna pe plajă o bătrânică

jucându-se cu un balon roșu


Stau întinsă pe canapea, ochii în tavanul fals

fac inventarul lucrurilor pe care aș vrea să le schimb la mine

lista e lungă ca punctele cenușii din decorul plafonului

iar Moș Crăciun e doar un bătrân impotent


E prea târziu să mai schimbi ceva acum

îmi șoptește o voce din urechea internă

afară e întuneric și frig și tu ai uitat

numărul iernilor în care fulgii ți s-au lipit de nas

ei au uitat că tu exiști că tu ai dorințe

ești doar un tren marfar care trece gol prin gară

în timpul sărbătorii orașului


În jurul pleoapelor am ace de gheață

mi-am anulat toate dorințele precum zborurile în timpul unei furtuni de zăpadă

vreau din trupul meu cavernos să rămână doar ochii

să pot privi orașul fără ca nimeni să mă observe

frumusețea să îmi umple ventriculele

să adun imagini ca o femeie cochetă

care strânge mărgele fără ca niciodată să îi ajungă

și și le pune pe toate la gât.


Read more

duminică, 22 noiembrie 2020

Rețete
noiembrie 22, 20200 Comments

 





vreau să te cufund într-o plapumă pufoasă de visuri strălucitoare

să te curăț de griji și de spaime

precum o gospodină dă cu aspiratorul prin ungherele casei

în timp ce copiii i se împleticesc printre picioare

să-ți eliberez sufletul din capcanele vânătorilor de succese

ca un pădurar în postul Crăciunului


îmi povestești cum ți-a mers ziua

te citesc ca pe o rețetă de prăjitură rămasă de la bunica

la atâtea kilograme de disperare

se cer atâtea grame de vorbe bune, atâtea mângâieri

și atâtea minute de privit ochi în ochi


mă strecor în pupila ta fac inventarul amintirilor noastre împreună

le șterg de praf. ele strălucesc precum

ambalajul antidepresivelor uitate pe noptieră

ți le arăt cu un zâmbet timid. și mâine e o zi, îți șoptesc

îți voi sta alături. port sub braț

cartea de rețete a bunicii, ea n-a dat niciodată greș.

în bucătărie, ca și în farmacie, e important

să măsori exact cantitatea de fericire de care ai nevoie

pentru a putea să reziști încă o zi.


Read more

sâmbătă, 21 noiembrie 2020

O femeie trecută de patruzeci merge la cumpărături
noiembrie 21, 20200 Comments

 

FOTO: Lucian Petru GOJA     



la exterior, o femeie ștearsă, trecută de patruzeci

lista de cumpărături în buzunar

pe cap gluga care să-mi dea liniștea

unei adolescențe nu foarte îndepărtate

în interior, o margine de apă

în care lipăie duzini de flamingo

uneori, ea se transformă în linia frontului

pe care duduie armele ucigătoare ale vorbelor

atunci înaintez căznit

mă împiedic în gropile săpate de obuze

îmi suflec mânecile hanoracului

strâng în pumn bilețelul galben

în liniile palmei pot citi acum pâine, lapte, portocale

obosită, mă opresc lângă o baltă

îmi privesc carnea ca un măr putrezit

viermele e încă viu, el e dovada

că viața naște viață, chiar și atunci

când sfârșitul aparține zilei de azi.

Read more
Morse
noiembrie 21, 20200 Comments

 

FOTO: Lucian Petru GOJA    


mi-e sufletul o peșteră colcăind de larve

ce se hrănesc din amintiri șterse

le ofer orice sentiment fără rezerve

după ce îl codific în limbajul Morse


viermii îmi ies prin pori îmi umplu ochii

și se transformă-n riduri pe fața de granit

pielea mi se desprinde-ncet în lungi și subțiri așchii

chipul se face carne de om îmbătrânit


trăiesc pe linia fină dintre absurd și trist

zilele monotone se scurg încet, agale

uneori, seara, vorbele unui taximetrist

alungă pe fereastră senzația de jale


viața tresaltă-n juru-mi, e cântec, bucurie

doar eu m-ascund în grotă, mi-afund capul în beznă

e-n lume-aceasta ipocrită atâta actorie

încât te simți înjunghiat și-apoi legat de gleznă


nimic nu poate însă să mă prefacă-n alta

sufletu-mi e-un burete ce-absoarbe realitatea

și o transformă-n rouă, aceasta e recolta

unei lumi absurde, care-a ucis revolta.


Read more
Puzzle
noiembrie 21, 20200 Comments


FOTO: Lucian Petru GOJA


Iubirea mea murind lasă în urmă miros de abator în flăcări

privesc hala pustie ca după o catastrofă nucleară

ascult stropii de ploaie căzând pe acoperișul de tablă

și vântul clătinând plopii precum catargele unor vase în derivă

coșurile de gunoi bălăngănindu-se cu zgomot tăios

ca și cum moartea însăși și-ar sufla peste ele

răsuflarea pestilențială

singurătatea se cască în mine ca o gură de lup

degetele înțepenite sunet de oase curate

mușchii căzând de pe trup cu plescăituri grețoase

sub piele am o rețea de nervuri ca a ciupercilor din pădurea-cenușă

prin ea frica îmi cuprinde trupul centimetru cu centimetru

închid pleoapele văd rețeaua țesându-se peste retina obosită

sufletul mi-e o halcă de carne însângerată

din care cad picuri de smoală fierbinte

limba mi-e clei neputincios

ochii - deșert de sare strălucitor

creierul putred își plânge de milă

ca un bețiv rămas noaptea pe drumuri

în el stau adunate bucăți de realitate alterată

grămezi dezordonate de imagini, sunete și mirosuri

ca în lada de jucării a unui copil maturizat prea devreme

întind mâna, pipăi spațiul înghețat din jur

în căutarea sentimentelor familiare

totul e străin acum sunt o piesă de puzzle uitată sub pat

dintr-un joc pe care l-ai aruncat la gunoi.

Read more

marți, 17 noiembrie 2020

Iubirea cu miros de fiară
noiembrie 17, 20200 Comments

 



sunt o adolescentă în trup de bătrână

sânii mei pulsează sub pielea de hârtie creponată

iubirea cu miros de fiară îmi dă târcoale în fiecare noapte

singură în patul de mătase îți mângâi chipul de fildeș

pe el rămân imprimate liniile din palmă

și obrazul tău devine incandescent

îți afunzi fața în pântecele meu

în pielea largă ca un balon spart

în care încap toate întâmplările lumii

sexul meu zvâcnește ca o vulpe din vizuină

răspândind miros cald de frunze ude

intru în cadă - mă cufund în apa rece

pești mici argintii îmi intră în ochi

își fac culcuș în orbitele mele

din trup îmi cresc alge sângerii

îmi privesc atent palmele zbârcite

străbat pentru ultima oară harta trupului tău.

Read more

duminică, 15 noiembrie 2020

Vis bizar
noiembrie 15, 20200 Comments

 




Sirena unei ambulanțe sparge noaptea

căzută prea devreme peste cartier.

Ai mei sunt încă bine.

La non-stopul din bloc răsună prima colindă.

Îmi amintesc un vis de demult

case albe, rotunde ca niște igluuri

în atmosfera albastră de vară.

Copii alergând pe strada prăfoasă

vacarmul vocilor umplând aerul sărat.

Un dor nemărginit la trezire

și întrebarea dacă acel oraș bizar

există undeva, pierdut prin labirintul hărții.

Curând apoi, un crâmpei de documentar

despre un oraș alb, cu igluuri văruite

și întrebarea dacă totul nu a fost decât un alt vis.

Și peste alte zile întrebătoare

și lungi ca valurile

câteva fotografii din Santorini

clădiri albe cu flori sângerii

și cicoarea mării nesfârșite.

Sunt fericită, ai mei sunt încă bine

și vuietul mării mă poartă în locuri

unde pescărușii vorbesc despre libertate.

Sirena unei ambulanțe sparge noaptea

căzută prea devreme peste cartier.

Deschid geamul. În cameră intră

o pală de aer sărat.


Read more
Expoziția "O vară în șapte cuvinte", o evadare virtuală din carantină
noiembrie 15, 20200 Comments

 



La final de vară - o vară ciudată, scuturată de fiori reci -, Muzeul Județean de Artă «Centrul Artistic Baia Mare» ne provoca pe noi, iubitorii de artă, la un joc. Un joc menit să ne facă să ne scrutăm sufletul, dar și să mai alunge negurile de pe ochii noștri obosiți. Obosiți de atâta boală și suferință, de statul acasă și privitul în ecrane, de un viitor incert, aparent sumbru.

Pe scurt, băimărenii aveau un singur lucru de făcut: să desprindă esența verii 2020 și să o exprime în nici mai mult, nici mai puțin decât șapte cuvinte. Provocarea odată lansată, specialiștii muzeului aveau să găsească în colecțiile lor o lucrare care să se potrivească descrierii făcute. 

Sâmbătă seară, la ora 19, expoziția s-a deschis. Ea poate fi accesată AICI

Am trimis și eu picătura mea de vară la muzeu. Și a fost incredibil să descopăr că, pentru prima oară în viață, am avut un cuvânt de spus în ceea ce privește alcătuirea unei expoziții. Chiar și așa, indirect. A fost, însă, o și mai mare bucurie să descopăr nume cunoscute printre cei care trimiseseră texte pentru expoziție. M-am simțit ca într-o familie, familia iubitorilor de artă. Și nu, nu erau doar băimăreni acolo, ci și prieteni de (relativ) departe. 

Partea tehnică a expoziției, felul în care ea a fost făcută să fie prietenoasă cu internauții, e remarcabilă. Expoziția e ușor de vizitat, și chiar devii curios ce lucrări sunt expuse în sala de expoziții virtuală următoare. Căci sălile virtuale imită aspectul unui muzeu.

O felicit din suflet pe Oana Enășel și întreaga echipă a Muzeului de Artă pentru acest proiect, un pic altfel decât suntem obișnuiți. Și o spun în sensul cel mai bun. 

Iată și un fragment din descrierea disponibilă pe site:

"Proiectul participativ 1vară |7cuvinte își propune să alăture, într-o expoziție virtuală, lucrări ale Muzeului Județean de Artă «Centrul Artistic Baia Mare» poveștilor verii primite de la publicul său.

         Anul 2020 ne-a schimbat tuturor obiceiurile, modul de relaționare și chiar de învestire cu sens a realității. Când izolarea (și panica) inițială s-a transformat într-o nouă realitate, muzeele au decis să își folosească abilitățile și cunoștințele pentru a documenta schimbarea, colectând obiecte și mărturii ale membrilor comunității din care fac parte. Inspirându-ne din politica de colecționare rapidă (Victoria & Albert Museum, Londra) și fundamentat pe conceptul expozițiilor participative, dezvoltat de Nina Simon (Museum of Art & History, Santa Cruz, California), noi, Muzeul Județean de Artă «Centrul Artistic Baia Mare»,  am dat startul proiectului colectiv 1vară|7cuvinte. În perioada 1 august – 30 septembrie am încurajat membrii comunității noastre să ne împărtășească amintirile, experiențele, trăirile sau temerile unei veri altfel, cuprinse în exact șapte cuvinte, trimițându-ni-le online sau telefonic. "

Read more
Vine o vreme
noiembrie 15, 20200 Comments

 

FOTO: Lucian Petru GOJA



Vine o vreme când timpul grăbit

te soarbe în eprubeta lui gigantică

când te afunzi în nisipuri mișcătoare

și orice gest de protest nu face decât să grăbească cufundarea

când așteptarea e galbenă ca lumina lămpii de veghe

iar viitorul se face tot mai mic, devine un punct,

o clipă, ca și când ai deschide o ușă spre neant

și ea s-ar trânti cu zgomot în urma ta

lăsând pe pământ doar o dâră de lumină,

ecoul unei voci, nota unui parfum drag

ca o floare presată păstrată într-un roman

pe care o găsești când te aștepți mai puțin

răvășind amintirea unei zile de vară.

Drumul spre punctul acela e întotdeauna la fel

oglinda veche reflectând un trup străin

cu sâni lăsați și pântec de păianjen

fardul prea roz pe obrajii de hârtie

osteoporoza făcând oasele ușoare ca ale porumbeilor

sau poate ca ale îngerilor

liniștea casei, în care doar inima ta se mai aude bătând

pe furiș

întrebarea „cum ar fi fost dacă...?” săpând rană după rană

și sentimentul că totul a fost deja spus.


Read more

vineri, 13 noiembrie 2020

La capătul lumii
noiembrie 13, 20200 Comments

 



la capătul lumii se întinde o pajiște cu flori albe

care dansează sub vântul aspru

precum o femeie singură în fața oglinzii

și pajiștea nu e a nimănui, doar caprele negre-i sunt oaspeți

la fel cum femeia, în patul ei alb, imens

își împrumută trupul cu generozitate

dar niciun bărbat cu mâini murdare nu-i poate mușca din suflet.

la capătul lumii se găsește un lac

și tot pământul se vede în el, răsturnat

apele se învolburează, din ele ies arme

și brațe rupte și picioare schiloade

și lacul țipă ca o mamă când își vede copilul împușcat.

la capătul lumii eu stau cocoțată pe un munte

înconjurat de o mare de neguri

ca o bucată de vată estompând vacarmul zilelor.

din ea picură încet sângele vostru bolnav.


Read more

miercuri, 11 noiembrie 2020

Când ai venit la mine
noiembrie 11, 20200 Comments

 

FOTO: Lucian Petru GOJA



Când ai venit la mine tremurai

ca un animal abia născut care încearcă să stea în picioare

deși toată greutatea aerului din lume îl apasă

și ca o mamă ți-am șters sufletul cu un mănunchi de frunze

și ți-am spus: opintește-te

viața aceasta e rezervată ființelor curajoase

care atunci când vântul bate cu putere

se întorc cu spatele, să îi împingă înainte.

Ești doar la început. Vor mai fi multe zile

ca aceasta. Dar tu să nu renunți

doboară obstacolele mici cu aceeași încăpățânare

cu care le înfrunți pe cele mari.

Fiecare zi e o victorie fiecare noapte o răsplată

în lumea construită nu pentru viață ci împotriva ei.

Iar dacă vei simți că nu mai poți și disperarea

te va învălui ca o pătură caldă

și moartea te va chema cu glas de sirenă

caută-mă. Eu voi găsi de fiecare dată

un colț de soare alb pe care să-l împart cu tine. 


Read more

@diana.topan