Fabrica de fericire

luni, 1 martie 2021

Aşteptare
martie 01, 20210 Comments

 

FOTO: Lucian Petru GOJA    

Lumea e vidul din interiorul unei membrane

o cavitate ca stomacul unei zeități

atinse de Alzheimer

în care sentimentul inutilității plutește ca o ceață.

Seara, liniștea îmi sparge craniul

în mii de cioburi;

când reușesc totuși să mă mișc -

o mișcare abia perceptibilă, ca și cum

aș bea o ultimă înghițitură de apă pe o insulă deșertică

sau m-aș apleca periculos peste balustradă -

îmi aud inima - o boxă

dată la maximum.

Uneori încerc să mă conving că nu e prea târziu

că apocalipsa nu a venit încă

nici măcar pentru mine;

atunci îmi sforțez auzul până la durere

- durerea e un semn de viață -

și mi se pare că aud vocile vecinilor

certându-se sau flecărind la cină.

Dacă bărbatul proaspăt întors

din arșița unui șantier unde se vorbește

într-o limbă necunoscută

ar sparge bariera nevăzută dintre noi

și m-ar sfâșia ca pe o păpușă de cârpe

în loc de sânge ar curge fuioare de praf

atunci poate că ar veni dimineața

și aș uita totul.

Read more

sâmbătă, 27 februarie 2021

aveam 42 de ani şi eram gata pentru un nou început
februarie 27, 20210 Comments

 

Foto: Lucian Petru GOJA




după-amiază de primăvară târzie

vântul cutreiera străzile oraşului pustiu

pungi şi hârtii zburau la nivelul unui cap de om

mă hotărâsem să plec de acasă

deşi ştiam că pentru mine era prea târziu

m-am dus la capătul oraşului

chiar lângă benzinăria noastră

am întins mâna am ridicat degetul mare

vântul îmi ridica poalele rochiei de mătase

alegerea mea a fost deja făcută îmi spuneam

de acum nu voi mai privi în urmă

voi urca în prima maşină care opreşte

a fost să fie un poliţist în civil

cu bască şi tricou unsuros

aveam 42 de ani eram gata pentru un nou început

la care nu ştiam dacă mai aveam dreptul

cerul era din bumbac murdar vântul îmi sufla prin păr

poliţistul făcea conversaţie eu mormăiam ceva

cu gândul la anii trecuţi prea repede

cerul avea ridurile de pe dosul mâinii unei femei

care nu regretă nimic din viaţa ei

poliţistul gesticula îmi atingea braţul

cerul era ca o rană putredă şi măruntaiele mele sângerau

jumătatea mea de pat rece

tu probabil te trezeai chiar atunci

să mergi în schimbul de noapte

citeai biletul de pe pernă

înjurai printre dinţi sau poate erai indiferent

cerul era indigo ca sticla unei scrumiere poliţistul

oprea într-o parcare pustie să se uşureze

apoi i-am simţit cărnurile jilave mirosul

de transpiraţie greutatea apăsându-mi sânii

faţa strivită în pântecele lui larg

te vedeam pe tine legănându-te deasupra mea

ca un vapor pe valuri

te auzeam icnind de plăcere

în ultima noastră noapte împreună

mă auzeam spunându-ţi că noi nu ne mai iubim doar mergem înainte

ca nişte câini sălbăticiţi şi flămânzi

mi-am strâns fălcile într-un spasm dureros

până când am simţit pe limbă un val cald şi sărat

cerul era ca o gaură în pământ

pieptul mi s-a umplut de mirosul putred al pădurii

am alergat pe drum şi am văzut un câine jigărit

i-am strigat cuţu cuţu s-a luat după mine

atunci pleacă auzeam în urechi n-ai decât să pleci

apoi un ţiuit prelung de aparat defect

miros de transpiraţie în nări sânge lipicios pe sâni

un bărbat la marginea drumului uitându-se lung la mine

hey păpuşe ce faci singură la ora asta?

du-te naibii am mârâit apoi am luat-o la fugă

luna strălucea lasciv ca limba unui bărbat flămând

mi-am strâns puloverul peste pieptul bubuind am mărit pasul

drumul ăsta nu duce nicăieri îmi spunea vocea

din capul meu nu-i nimic

nicăieri e mai bine decât undeva.

Read more

vineri, 26 februarie 2021

Fluturi sau molii
februarie 26, 20210 Comments

 




în fiecare zi

bolul cu apă al pisicii

se transformă în cimitir

în fiecare zi

cadavre de molii plutesc

în marea minusculă

pachete din saci negri

legate cu funii

se ridică pe valuri

am răscolit camera

îmbrăcată într-un costum de scafandru

purtând o lumină pe frunte

concluzia anchetei

e că zburătoarele sunt produsul

imaginaţiei pisicii

le inventează

din prea multă singurătate

le creşte şi le distrează

cu gura ei largă în care se cască

un număr infinit de guri

cu un număr infinit de limbi viclene

aspre şi dulci

care le promit

un sejur romantic la mare

pisica mea e un colecţionar

de aripi pudrate

ea îşi freacă obrajii mângâietori

de cărţile de poezie

adulmecându-le aroma de sânge

uneori o privesc cu oroare

ca pe un om pe care-l ştii demult

dar care încă nu te-a lămurit

dacă îţi este cel mai bun prieten

sau cel mai mare duşman

uneori o privesc circumspect

mă întreb dacă noi oamenii

suntem fluturi sau molii.


Read more
Între noi, măştile
februarie 26, 20210 Comments

 

FOTO: Lucian Petru GOJA    




stăm unul în faţa celuilalt fără să ne vedem

între noi măştile un paravan de plastic

şi timpul ca o gură duhnindă de animal de pradă

buzele noastre lucesc promiţător

întinzându-se peste dinţi ca focile la soare

nicio bucată de piele în bătaia luminii

umbra e ademenitoare ca un păcat interzis

ochii se fac linii între silabele

compuse din mine şi tine

strălucesc ca două jumătăţi de lămâie

sub soarele iernii mediteraneene

jumătate din tine e amintirea mea

despre un bărbat cu gura de plantă carnivoră

jumătate din tine muşcă din receptaculul meu

un fluture se zbate între dinţii amintirii mele despre tine

între noi acelaşi zid de plastic mat

ca o rasă neagră de călugăr

mâinile noastre se agaţă de el spasmodic

cu degete de colţi hulpavi

obrazul alb ca o gleznă de domnişoară

oftatul ca un spasm orgasmic

amintirea e blana caldă a animalului blând

care se ridică şi coboară în ritmul respiraţiei

planta carnivoră secretă lichidul mortal

fluturele sinucigându-se se desfată.

Read more

marți, 23 februarie 2021

Dincolo
februarie 23, 20210 Comments

 

FOTO: Lucian Petru GOJA   



lumina îşi taie cărări

în craniul meu precum

un bătrân care coseşte iarbă

pe dealul auriu

ochii mei buretoşi îţi absorb imaginea

o solidifică

precum mierea zaharisită

globulele roşii o poartă prin mine

ca pe o pradă

inima strânge cristalele de diamant

în cufărul ei de carne

mugeşte ca un animal în rut

trece cu tropot de copite peste lumină

spărgând-o în mii de chipuri

care toate îţi seamănă

ca şi cum un singur tu n-ar mai fi de ajuns

ca şi cum inima mea ar căuta un refugiu

de la un tu la alt tu

ca şi cum dincolo de zidul

format din replici perfecte ale tale

(din ochi în care joacă precum pe suprafaţa unei ape

imaginea mea răsturnată, retuşată

din guri care-mi rostesc numele

mângâindu-l)

dincolo de acest obstacol crescut în mine

ca o vietate neajutorată

nu ar mai fi decât deşertul

sărat al lacrimilor.

Read more
Petele de zăpadă de pe asfalt
februarie 23, 20210 Comments

 


FOTO: Lucian Petru GOJA   



petele de zăpadă de pe asfalt

sunt continente pe care nu le-am vizitat

locuri din inima ta în care n-am ajuns

bagaje care îmi cocoşează lobul creierului

însărcinat cu memorarea eşecurilor

la 42 de ani

sunt o femeie trecută

cu riduri săpate în peisajul oranj

al unui răsărit pe o plajă portugheză

ca zvonul unei crime săvârşite din laşitate

în miezul duios al unei poveşti de dragoste

sunt frunza putrezită

din care au mai rămas doar nervurile

prin ele curg regretele

unei vieţi trăite la nimereală

ca durerea de cap de a doua zi

a alcoolicului

care îşi cumpără încă o sticlă de vodcă

jurându-şi că e ultima

prin coşul pieptului îmi trec şenile

strivind flori de păpădie şi omizi grase

din care se scurge viaţa de un verde crud

sunt o bombă dezamorsată

cineva care ar fi putut fi

dar care nu a găsit niciodată

momentul potrivit

pentru a străluci.

Read more

joi, 18 februarie 2021

 Vuiește valea
februarie 18, 20210 Comments

 





vuiește valea

nervoasă clocotește în bulboane

purtând pe spinarea ei lucitoare

oasele putrede ale pădurii.

dușmănoasă ca o femeie trădată

își vântură pletele încâlcite

în care saltă înnebuniți păstrăvi

își umflă rochia

à la Marilyn Monroe

privirea ei scânteiază

în umbra

buretoasă a arborilor.

dezlănțuită

urlă ca o bolnavă de nervi

retrasă într-o stațiune balneoclimaterică

în paragină.

imaginea mea reflectată

e sufletul ei pereche

împreună ne vom găsi împăcarea

ca doi vechi și triști amanți

care au primit bilete

de la casa de pensii.

Read more

marți, 16 februarie 2021

Fiecare copac cu ciuperca lui
februarie 16, 20210 Comments

 

FOTO: Lucian Petru GOJA    






dragostea mea

e o ciupercă ce crește

pe trunchiul tău aspru

o bijuterie grea

ca o povară

ce se hrănește cu seva

gândurilor tale

sug viața

ce curge tenace prin fibre

dincolo de noi

e pădurea umedă

fiecare copac cu ciuperca lui

dragostea cu miros de sânge și moarte

iubește-ți parazitul

ca pe tine însuți.



Read more

miercuri, 3 februarie 2021

Inventez amintiri cu tine
februarie 03, 20210 Comments

 

FOTO: Lucian Petru GOJA   

mângâierea ecranului pe falange

singurul gest de tandrețe

clinchetul mesajelor în messenger

singurul tril de pasăre

iconița cu tine din colț

mă liniștește mai mult

decât orice cântec de leagăn de pe youtube

inventez amintiri cu tine

ca un animal necrofag

imagini pixelate se derulează una după alta

prezentări powerpoint dintr-un subconștient

cu prea multe tab-uri

un salt - mă scufund

în oceanul ecranului

la urma urmei

viața a fost mereu supraevaluată.

Read more

duminică, 31 ianuarie 2021

Sunt o ființă duală
ianuarie 31, 20210 Comments

 

FOTO: Lucian Petru GOJA   

atingerea ușoară a clapelor jazzul

o cameră de hotel dintr-o metropolă americană

cu mobile albe și vedere spre bulevard

dimineață de primăvară copaci roz bombon

nu mai știu din ce film e scena dar

multe se vor întâmpla sub fereastra aceasta


o cafenea întunecoasă în Bistrița

fuioare de fum de țigară

dimineață geroasă o cafea cu prietenii

sau poate cu cel pe care-l iubesc

scena e dintr-o carte despre căsnicie

ar putea fi a mea


sunt o ființă duală

pe jumătate cenușie

munci casnice, serviciu, singurătate

nimic remarcabil

femeia cealaltă călărește un carusel de stări și emoții

mereu îndrăgostită, niciodată dormind

femeie fatală și autoare de crime pasionale

amatoare de călătorii și cluburi de noapte

cineva care dă totul și primește totul în schimb


la bătrânețe, când nepotul îmi va cere

să-i povestesc viața pe care am trăit-o

îl voi întreba

care dintre ele?


Read more
Ca ploaia în toiul nopții
ianuarie 31, 20210 Comments

 


FOTO: Lucian Petru GOJA




Claxoanele îndepărtate ca niște sirene

de vapoare pe marea ridată

sărutul moale pe burta pisicii

o urmă de parfum pe fularul uitat în cafenea

toate aceste lucruri care te fac să te simți viu

senzația unui singur strop de ploaie pe dosul palmei

și sentimentul că dincolo de el e mult mai mult

ceva ce nu poți cuprinde cu mintea

poate doar într-o străfulgerare a sufletului

ca atunci când îți imaginezi cum ar fi

să te plimbi pe Marte cu picioarele goale

și vezi nisipul plajei într-o seară de iarnă

sau cenușa focului din curtea bunicilor

în care îți plăcea să te scalzi în copilărie

astfel de lucruri nu se spun cu voce tare

ele apar ca ploaia în toiul nopții

râcâie monoton epiderma sufletului

lasă în ea urme acide

prin care supurează îndoiala

că ești mai mult decât o aglomerare de celule

înzestrată cu simțuri

că dincolo de acest trup pe cale de descompunere

exiști.

Read more

@diana.topan