Fabrica de fericire

sâmbătă, 18 mai 2019

Noaptea Albă a Picturii Băimărene
mai 18, 20191 Comments


Noaptea Albă a Muzeelor s-a nimerit să fie anul acesta într-o perioadă foarte aglomerată, cu doar o săptămână înainte de alegerile europarlamentare. Așa că am savurat un singur eveniment, la Muzeul Județean de Artă „Centrul Artistic Baia Mare”, unde am avut parte de Noaptea Albă a Picturii Băimărene. 

La invitația prietenei mele Oana Enășel, am participat la vernisajul expoziției temporare tematice intitulate „Noua Școală de Pictură de la Baia Mare. Contextul Academic 2000 – 2018”, unde am regăsit prieteni și cunoștințe mai vechi. 


Expoziția cuprinde lucrările de disertație masterală ale unor artiști deja membri ai Filialei Baia Mare a Uniunii Artiștilor Plastici din România: Octavian Bufan, Cristina Busuioc, Iolanda Gherghel, Silviu Gheție, Raluca Grigoriu, Alin Hereș, Călin Ițoaie, Alina Modârcă, Anamaria Nagy, Irina Oțoiu și Szilard Szekely. Sunt artiști tineri și nu prea, pentru că unii dintre ei au cariere în spate, cum ar fi Silviu Gheție, cunoscut fotograf, sau Anamaria Nagy, creatoare de modă. Pe alții îi știu din contexte diferite: pe Irina Oțoiu, de la Bastionul Măcelarilor, unde lucrează când nu pictează, iar pe Octavian Bufan, din taberele de artă și literatură de la Ocoliș, unde este mai mereu invitatul sculptorului Ioan Marchiș.

Despre lucrările expuse și despre artiști au vorbit criticul și istoricul de artă dr. Tiberiu Alexa, directorul muzeului, și pictorul dr. Ioan Anghel Negrean, curatorul expoziției și unul dintre îndrumătorii masteranzilor de la Centrul Universitar „Norddin cadrul Universității Tehnice Cluj-Napoca.

Expoziția merită vizitată, cuprinde lucrări puternice, care vă vor rămâne în memorie. Ea va fi deschisă în perioada mai-iunie, de marțea până duminica, între orele 10 și 16,30. 

Din păcate, nu vă veți mai putea bucura și de performance-ul tinerilor din trupa Artspot, coordonată de Dragoș Călin (actor la Teatrul Municipal Baia Mare). Tinerii actori au însuflețit Noaptea Albă a Picturii Băimărene, fiecare alegând câte o lucrare din expoziția permanentă și însuflețind-o cu mișcări și replici bine alese.















Read more

sâmbătă, 4 mai 2019

Împreună punem țara pe roate!
mai 04, 2019 2 Comments





Când am acceptat provocarea Declic, nu am știut în ce mă bag. De fapt, propunerea celei mai mari comunități de cetățeni activi din România a venit la fix: știam că trebuie să fac mult mai mult pentru țara mea și nu știam ce.

Știu, sună ca naiba ceea ce spun, mai nou doar ipocriții se declară patrioți. Ideea e că România a luat-o rău de tot la vale și simțeam că e nevoie de un efort comun pentru a opri tăvălugul acesta declanșat de o șleahtă de politicieni iresponsabili și corupți. Pentru mine, asta a devenit o miză personală. Urmează un șir întreg de scrutinuri electorale care vor decide viitorul României și viitorul meu. Pentru că în funcție de rezultatul lor voi ști ce trebuie să fac: să rămân sau să plec. Definitiv.




Provocarea Declic pornește de la ideea că sunt aproximativ 5,5 milioane de români care nu votează la europarlamentare, dar merg la vot la alte alegeri. Au socotit cei de la Declic că dacă 650.000 dintre aceștia ar merge totuși la vot, forțele pro-europene ar câștiga cel puțin 3 mandate în plus, și am trimite în Parlamentul European o majoritate pro-europeană. Iar pentru a convinge 650.000 de oameni nehotărâți să iasă din case pe 26 mai și să voteze, ar trebui ca 20.000 de cetățeni activi să schimbe fiecare atitudinea a câte 30 și ceva de oameni. Greu, dar nu imposibil.

Colaborez cu Declic de multă vreme și am făcut multe lucruri împreună. De la proteste, la semnat petiții, de la tras parlamentarii de mânecă la sesizat decidenții europeni. Toate au fost inițiative Declic la care am aderat, alături de mii de alți români. Și de data aceasta, am apreciat inițiativa lor, deși am stat puțin pe gânduri înainte să mă implic. Nu sunt genul care să se apuce să sune oameni care nu îi sunt prieteni apropiați, și în general nu încerc să îmi impun convingerile. Mereu am crezut că fiecare are minte să gândească și că anumite adevăruri sunt atât de evidente, încât nu mai necesită explicații.

Ei bine, am greșit. Am greșit în ultimul hal. Dar nu aș fi aflat niciodată asta dacă nu m-aș fi apucat să trimit SMS-uri și mesaje pe Messenger unor oameni cu care nu am mai vorbit de luni sau chiar ani.

Nu o mai lungesc. Am experimentat întreaga gamă de răspunsuri, de la „eu oricum încerc să îmi conving toți prietenii să iasă la vot”, sau „în lista mea de prieteni au rămas doar cei care votează”, la „nici nu știam că sunt alegeri europarlamentare”. Bine, unii mi-au spus că nu urmăresc deloc politica și m-au rugat să îi pun la curent. M-am gândit să încep povestea din iarna lui 2016, de la alegerile parlamentare, și să le spun despre Ordonanța 13 și toată seria de proteste care au urmat. Dar puteam, la fel de bine, să încep de la '48. 😉

De vreo două ori mi s-a întâmplat să dau peste prieteni care, cumva confidențial, mi-au spus că au acces la informații de culise și că o să mi le împărtășească și mie, cândva. Ideea ar fi că toți candidații și toate partidele sunt o apă și un pământ, toți sunt corupți sau au relații cu oameni sus-puși, și în niciun caz nu poți reuși să ajungi într-o funcție de decizie doar pe baza propriilor merite. Am încercat să îi conving că nu e așa: cunosc persoane care nu au făcut politică până de curând și care sunt oameni foarte faini, corecți, educați și haioși. La fel ca mine, ei au intrat în politică din dorința de a schimba drumul României, de a o îndrepta spre calea europeană, a democrației, a statului de drept și a meritocrației. Ei nu vânează funcții de dragul puterii, nu vor să se îmbogățească din bani publici, ci vor cu adevărat să muncească pentru România.

Ei, au fost tot felul de reacții neașteptate la mesajele mele. M-am ales până și cu niște replici de agățat 😂 Politica și iubirea (sau spuneți-i cum vreți) au mers întotdeauna mână în mână 😂.

Cineva mi-a sugerat să îmi fac propriul partid. Tipa era dezamăgită de toți politicienii români, fără excepție, spunând că urmăresc doar ciolanul. Dar m-a asigurat că, dacă eu îmi fac partid, mă va susține. Și nu doar cu vorbe. 😇 Ei, pentru liniștirea milioanelor de potențiali alegători, trebuie să spun că deocamdată nu mă gândesc la așa ceva 😂.
Nu știu pe câți am reușit să îi conving să iasă la vot. Mulți dintre cei cu care am vorbit erau deja hotărâți să voteze. Mulți alții nu mi-au răspuns la mesaje. Spre marea mea surprindere, însă, nimeni nu m-a jignit, nimeni nu m-a înjurat. Iar asta mi-a dat curaj să merg mai departe.

Am dat peste oameni în vârstă, foarte dezamăgiți de politica românească din ultimii 30 de ani. Unii mi-au spus că nu votează, pentru că sunt bătrâni și nu mai are rost. Alții făcuseră politică ei înșiși prin anii ‘90, speraseră la o schimbare reală, și avuseseră parte doar de dezamăgiri după dezamăgiri. Le-am spus că, dacă nu mai au tragere de inimă să voteze pentru ei înșiși, atunci să voteze pentru viitorul copiilor lor. Dintre care, de altfel, unii au ales să trăiască prin țări străine. Oare chiar au ales, sau au fost forțați?

Am vorbit și cu români din diaspora. Dintre care unii vor parcurge peste 500 de kilometri pentru a putea vota pe 26 mai. Asta mi se pare cumva dureros: că unii fac eforturi reale pentru a-și putea exprima opțiunea, în timp ce alții își neglijează acest drept. Sau, ca s-o spunem altfel, „se pișă pe el de vot”. Precum fata aceea cu tricoul, devenită deja celebră. Tristă celebritate!

Voi pleca și eu, dacă nu voi avea o altă opțiune. Dar până atunci, sunt hotărâtă să lupt. Mi-am promis că voi face tot ce pot pentru a convinge oamenii să voteze la europarlamentare. Eu cred că răspunsul stă în solidaritate și în responsabilitate. Eu cred cu adevărat că împreună putem scoate țara din rahat. Căci aici ne-au adus pesedeii, aldiștii și toți acoliții lor. Nu ne mai putem ascunde după deget. Cuțitul a ajuns la os. Protestele nu mai sunt de ajuns. Și nici chiar votul nu mai e de ajuns. E nevoie ca toți să punem umărul pentru a-i convinge pe cei din jurul nostru să se mobilizeze. Un efort atât de mic, pentru un scop atât de mare! Mai sunt trei săptămâni până la alegeri. Haideți să ne opintim puțin și să punem țara pe roate! 





Read more

luni, 29 aprilie 2019

Apus
aprilie 29, 20190 Comments


Nu era durere ceea ce simțea. Probabil că, de la un punct încolo, sufletul devine imun. Cicatricile se transformă în carapace.
Nu era durere. Era amorțire. Și sentimentul acut că trebuia, da, trebuia să o ia de la capăt. Nu existau decât două ieșiri: moartea, fie ea reală sau simbolică, sau lupta. Lupta pentru un nou început.

A luat o gură din cafeaua to go. Știa că e ultima. Urma să plece de acolo pentru totdeauna. Unde? Habar nu avea.

Foto: Lucian Petru Goja
Nu și-a dat seama cum a ajuns acasă. Nu vedea nimic în jur, doar umbra roșie-portocalie de la orizont, care se strecura printre blocurile murdare. Aruncase paharul undeva, într-un coș de gunoi.

Ajunsă acasă, și-a strâns câteva haine, actele, banii și telefonul într-o geantă. A mers la baie și a observat că becul încă fila. Nu avusese timp să îl schimbe. Pâlpâirea roșiatică i-a adus aminte mai acut de trecutul ei recent.

A ieșit din casă cât a putut de repede. În spatele blocului era parcată mașina. Proaspăt reparată și cu rezervorul plin. Singura mea prietenă, s-a gândit ea, patetic, și a învârtit cheia în contact. Apoi a deschis geamul.

Aerul cald și uscat îi răvășea părul. E minunat să fii singură, s-a gândit. Mult mai bine decât să te tot joci de-a șoarecele și pisica. Decât să te umilești la fiecare pas, așteptând un semn de bunăvoință cât de mic. Decât să cerșești o privire caldă, care nu mai vine.

Un bărbat făcea semne de la marginea drumului. Semăna cu el. Dar nu era el, era mult prea elegant. El se îmbrăca mereu casual, cu gust de altfel, dar mai nonconformist. Bărbatul acesta purta costum. Categoric nu era el. Dar ceva a făcut-o să oprească.

-Salut!, îi spuse el, băgându-și capul prin geam.

Abia atunci l-a recunoscut. Era un tip de care fusese îndrăgostită în urmă cu vreo zece ani. Alt eșec.

-Mă duci și pe mine până mai încolo?, a întrebat blondul.

Ea a ridicat din umeri.

-Unde mergi?, a insistat el.
-Nu m-am hotărât încă, a spus ea, cât se poate de serioasă.
Foto: Lucian Petru Goja
-A, e mișto așa. Vin și eu, a spus tipul, zâmbind larg.
Și-a aruncat bagajul pe bancheta din spate și a urcat în față.
El o privea lung. Ea se uita doar la drum, ca și cum ar fi fost în continuare singură. Blondul a apăsat butonul radioului. Era o muzică liniștitoare, în acorduri de chitară.
Se lăsa seara. Ultimele raze roșii se reflectau în parbriz, descoperind pete de murdărie. Aerul începea să se răcorească. Drumul traversa un câmp cu eoliene.
-Oprește aici, a spus el. Și ea, fără să știe de ce, l-a ascultat.

Nu fuseseră niciodată împreună. Se plăcuseră, dar apoi, brusc, el se căsătorise cu o alta. Pe urmă drumurile li se despărțiseră și aproape că nu s-au mai întâlnit deloc. 

Au ieșit din mașină și au făcut câțiva pași pe câmp.
-Alege-ți o elice și uită-te fix în centrul ei, i-a spus el.
A făcut întocmai. Aerul mirosea a fân proaspăt cosit. Greierii îl umpleau cu un sunet surd. Elicea se învârtea monoton. A simțit cum brațele lui îi cuprind abdomenul. S-a sprijinit cu capul pe pieptul lui. Nu se gândea la nimic. Creierul îi era amorțit și îi era bine. Liniștea o cuprinsese cu totul.
Apoi s-a desprins de el și a urcat la volan. A pornit mașina încet. Blondul a alergat  după mașină și a urcat din mers, gâfâind. Ea l-a privit pentru prima oară în seara aceea și a râs.
La radio, cineva cânta un cântec molcom. Se lăsase întunericul. Reclamele roșii-portocalii ale orașului țâșneau din beznă. Pe trotuare, tineri mergeau împleticindu-se și râzând. Era sâmbătă. Pentru ei, o sâmbătă ca oricare alta. 

A oprit mașina lângă un club și o clipă a închis ochii. I-a văzut chipul pe care i-l știa în cele mai mici detalii. Îi venea să plângă, dar nu mai avea lacrimi.

Foto: Lucian Petru Goja
-Rămânem aici?, a întrebat tipul de pe scaunul din dreapta.
-Pentru moment, a răspuns ea.
-Uite, să nu zici că nu mi-am plătit călătoria, a spus el, și a scos din geanta de pe banchetă o sticlă de votcă. A îndepărtat dopul și i-a dat ei sticla. Femeia a băut de parcă ar fi fost apă. Apoi i-a dat sticla înapoi și și-a îngropat fața în palme.
-Până aici m-ai adus tu, i-a spus el, dând pe gât o dușcă de votcă. De aici încolo te voi conduce eu. Cunosc orașul ăsta ca-n palmă. Nu spune nu, să știi că sunt mai înțelept decât în urmă cu zece ani.
-Cum așa? Ți-ai schimbat sexul?, i-a aruncat ea un zâmbet strâmb.
-Ha, ha!,  a râs el sarcastic.
Au ieșit din mașină și s-au îndreptat spre clubul cu firmă luminoasă. „LUCKY”, scria deasupra ușii, cu litere roșii, optimiste.

Dacă i-ar fi văzut cineva cum mergeau ținându-se de după mijloc, ar fi spus, cu siguranță, că îi leagă o veche poveste de dragoste.

Aerul uscat mirosea a gaz de eșapament și a disperare.



Read more

duminică, 28 aprilie 2019

Mărunțișurile care fac sărbătorile frumoase
aprilie 28, 20190 Comments



Sărbătorile nu sunt, de fapt, pentru mine, decât o combinație de lucruri mărunte, pământești și familiare. În anumite doze, bine determinate. 
Spre exemplu, sărbătoare e atunci când am o zi liberă numai pentru curățenie și când casa strălucește fix o zi, pentru că a venit primăvara, pisica năpârlește și a doua zi pot să o iau de la capăt.


Sărbătoare e când gătesc brioșe cu spanac, pentru că sunt verzi, primăvăratice, și nu am pe conștiință niciun miel.
Sărbătoare e când merg la ai mei și ei se bucură atât de mult că a înflorit glicina, încât eu mă gândesc că poate bătaia clopotelor de la biserică are legătură cu asta.
Sărbătoare e și când ai mei își sună rudele de departe nu pentru a-i întreba ce au pus pe masa de Paști, ci pentru a găsi împreună soluții contra șoarecilor de câmp care distrug producția de trandafiri.
Sărbătoare e când toți oamenii își propun să devină mai buni, deși știu că ziua de mâine va fi la fel cu cea de ieri.
Sărbătoare e când îmi stabilesc un țel, și anume să mă apuc de cură de slăbire, și, deși îmi tot propun asta de câteva luni încoace, tot mai cred că am o șansă.
Sărbătoare e când reușesc să repar singură ușa de la dulap și, chiar dacă nu a ieșit perfect, am speranța că mă voi descurca și singură în viață.
Sărbătoare e când mama îmi povestește un film întreg cu tentă SF, deși ei nu-i plac SF-urile, și când eu, la schimb, îi povestesc filmul de cu o seară înainte.
Sărbătoare e când beau vișinată cu mama și închinăm în cinstea surorii mele, care, aflată la mii de kilometri distanță, a rămas tocmai azi fără strop de băutură în casă.
Sărbătoare e când motanul se bucură de puțină salată boeuf, deși e la regim.
Sărbătoare e când, pe Internet, iepurașul luptă pentru democrație. Peste mai puțin de o lună, pe 26 mai, am speranța că vom sărbători iar.
Până una-alta, să ne refacem forțele.


Read more

miercuri, 27 martie 2019

Să transformăm scârba în voturi
martie 27, 20190 Comments



Cred că eram în clasa a VI-a când am participat pentru prima oară la un protest. Eram elevă la „Lucaciu” și tocmai li se interzisese băieților să poarte plete. Revoluția avusese loc de abia cu un an în urmă și unii profesori nu se puteau obișnui cu libertatea de care elevii începeau să profite. Mie îmi plăceau băieții cu părul lung și mi-ar fi părut rău să se revină iar la restricțiile din comunism, când părul nu avea voie să treacă de ureche. Astfel de reguli, precum și cele legate de purtarea cordeluței, a uniformei sau a numărului matricol ne chinuiseră toată copilăria. Acum de abia apucaserăm să luăm o gură de oxigen, iar cei mari doreau să ne bage iar pumnul în gură. Ne-am strâns în curtea liceului și am refuzat să intrăm la oră. Am mers, în schimb, la ora următoare. Aveam istorie, cu diriga, și m-am ales cu un 3 pentru îndrăzneala mea. M-am simțit ca o mică eroină.

Apoi am devenit studentă la Jurnalism. Scriam pentru publicația facultății și, din anul III, pentru Monitorul de Cluj. Participam la tot felul de proteste ale sindicatelor, cu scopul de a le reflecta în presă. Îmi făcea plăcere. Mă bucura faptul că oamenii simpli își făceau auzită vocea, că umpleau străzile, că făceau gălăgie, că erau curajoși. Îmi plăcea că nu își înghițeau umilința. Mărșăluiam în primele rânduri și eram fericită.
În 2013 au început protestele pentru apărarea Roșiei Montane. Cauza a stârnit revolta a mii de oameni din toată țara, se organizau proteste peste tot, săptămână de săptămână, cu o încăpățânare de care românii nu mai dăduseră dovadă până atunci. În Baia Mare, protestatarii se adunau în parc, la statuie. Apoi mărșăluiau pe străzi, prin Centrul Vechi. Am participat ca ziaristă, mergeam săptămână de săptămână pentru că îmi doream să particip, mă simțeam solidară cu protestatarii. Îi susțineam prin ceea ce scriam, iar ei mă considerau una de-a lor. Atunci am învățat că vocea oamenilor, dacă e destul de puternică, va fi auzită și ascultată. Că o singură manifestație de protest poate să nu fie de ajuns, dar răbdarea poate aduce rezultate pozitive semnificative.

Și a venit și anul 2017, cu a lui Ordonanță 13, cu șocul pe care l-am resimțit când am văzut că cei de la putere nu respectă nicio regulă și acționează noaptea, ca hoții. Puhoaiele au ieșit în stradă. Ziua urmăream cu înfrigurare știrile, seara ieșeam în stradă. În Baia Mare, oraș mic, lumea se strânge mai greu decât la București, iar revolta se calmează mai repede. Și totuși, au fost și în Baia Mare ocazii când marșul protestatarilor a fost impresionant. Când ferestrele sediului PSD au cam tremurat de zgomotul strigătelor noastre. Când revolta a cuprins orașul. E ca o febră contagioasă care se extinde rapid, prin intermediul rețelelor de socializare, alimentate de știrile șocante și de nesimțirea celor de la putere. E o putere care clocotește nevăzut în zilele obișnuite și care dă în foc în momentele critice.

Votul nu trezește aceeași emoție. Dar poate fi mai eficient. O urmă de tuș în locul potrivit poate face diferența. Și nu, nu vreau să aud că un vot nu schimbă nimic. Am trăit perioade în care toate orașele țării erau amorțite, doar Sibiul ținea sus steagul revoltei. Și ne-am încălzit sufletele privindu-i și ascultându-i pe protestatarii din Sibiu. Am supt energie pozitivă de la ei. Au fost zile în care în Baia Mare am fost doi protestatari. Sau chiar unul singur. Dar am arătat că suntem în continuare nemulțumiți. Că vrem în continuare să scăpăm de ciuma roșie. Am arătat că suntem treji și că stăm cu ochii pe cei de la putere. Apoi, când a fost cazul, Piața Revoluției s-a umplut din nou de oameni.
Trebuie doar să nu uităm toate astea. Să transformăm toată nemulțumirea, revolta, scârba în voturi. Vot cu vot, îi putem alunga. Ne putem lua țara înapoi.
Ne vedem pe 26 mai, la alegerile europarlamentare și la referendum.





Read more

miercuri, 20 martie 2019

Cu drag, pentru artiștii aflați în nevoie
martie 20, 20190 Comments

Există oameni pentru care jobul nu e doar un job. E expresia unei pasiuni arzătoare. Artiștii sunt, cei mai mulți dintre ei, astfel de oameni. Ei urcă e scenă în fiecare seară pentru a ne face pe noi, ceilalți, să râdem sau să plângem. Și nimic nu e mai de preț pe lumea aceasta decât simțirea. Decât sentimentul. Pentru că el ne face să fim oameni.
Le datorăm artiștilor o parte dintre sentimentele noastre. Le datorăm artiștilor atinși de boală compasiune. Și un necesar ajutor financiar.
Mergeți să vedeți „Butoiul cu pulbere” duminică, 24 martie. Vă veți simți mai bine. Și veți face o faptă bună.



Teatrul Municipal Baia Mare susține campania socială „Artiștii pentru artiști”, inițiată de UNITER! (Comunicat de presă)


Pe 1 martie 2019, UNITER a dat startul celei de-a 18 ediții a Campaniei sociale „Artiștii pentru artiști”, cu sprijinul indispensabil al instituțiilor de teatru din București și din țară. Prin această campanie umanitară, organizată în luna martie și aprilie, se strâng fonduri pentru artiștii de orice vârstă, din toată țara, care au probleme medicale și o sănătate precară.
În acest an, Teatrul Municipal Baia Mare propune pentru campania ”Artiștii pentru artiști”, spectacolul ”Butoiul cu pulbere”, programat în 24 martie 2019, la ora 19.00. Încasările din vânzarea biletelor vor fi direcționate către Fondul de Solidaritate Teatrală.
Fiecare bilet cumpărat înseamnă nu doar un semn de reverență pentru munca actorilor, ci și un ajutor concret. Pentru că există artiști care depind de fondurile colectate de UNITER în cadrul Campaniei Naționale „Artiștii pentru artiști”, unii dintre ei neavând familie sau alt sprijin. Oameni care au nevoie urgentă de sprijin financiar!
EMILIA POPESCU si MARIUS MANOLE sunt ambasadorii de anul acesta ai Campaniei „Artiștii pentru artiști” și vă invită să luați parte la schimbarea de atitudine față de situația delicată, dar rezolvabilă a artiștilor noștri aflați în dificultate.

Read more

duminică, 17 martie 2019

Fericire
martie 17, 20190 Comments





De afară se aude streașina picurând peste o bucată de zăpadă murdară și ea privește hipnotizată beculețele din bradul deja uscat și prăfuit. Roșu, galben – verde, albastru. În fața ei, un fotoliu gol. Berea face gâl, gâl pe gât și ea dă televizorul mai tare. 70 de oameni au murit din cauza gripei. Rusia amenință cu un război nuclear. Polonia vinde carne de vită stricată în România și în alte câteva țări.
Privește în jur. Pe masă, o tabletă de ciocolată din care a luat o mușcătură. O cutie de antidepresive. O sticlă de bere. Unelte de provocat fericirea. De data aceasta, niciun artificiu nu reușește să o înveselească.
Foto: Lucian Petru Goja
Mai demult obișnuia ca în perioada aceasta a anului, imediat după sărbători, să meargă la solar. Se întindea pe patul de sticlă, închidea ochii și pentru 10-15 minute credea că e pe plajă, scăldată în soare și ascultând muzică. Uita de toate. Uita că e iarnă, uita că e frig, că nu are bani, că e singură și că trăiește într-un orășel plictisitor de provincie. Și era fericită. Pe urmă, însă, a auzit tot felul de povești despre cancerul de piele și nu s-a mai dus. Alteori se culca cu cine apuca. Bărbați tineri, bărbați bătrâni, bărbați bogați, bărbați săraci, bărbați blonzi, bărbați bruneți, bărbați frumoși sau urâți. Nu conta. O vreme era bine. Apoi era foarte rău. Mult mai rău decât dacă ar fi rămas singură-singură. I se făcea greață de sine, greață de mirosul acela, de clipocitul sexului lovit în mod repetat, greață de săruturile umede și de pălmile transpirate plimbate pe trupul ei. O vreme se închidea singură în casă și nu mai voia să audă de nimeni.
Soarbe o gură de bere. Nu înțelege de ce tristețea a lovit-o așa. Doar ieri a fost cea mai deprimantă zi din an, așa au spus la televizor. Așa au declarat specialiștii. De aceea și-a luat ieri liber de la serviciu, a băut trei somnifere și a dormit toată ziua. Azi ar trebui să fie mai bine.
Foto: Lucian Petru Goja
Sună telefonul. „Bună ziua. Facem un sondaj de opinie. Aveți cinci minute libere?” „Am toată ziua la dispoziție.” „Dacă mâine ar fi alegeri parlamentare, cu ce partid ați vota?” „Cu partidul labagiilor profesioniști.” „Puteți să repetați, vă rog?” „Sigur. Cu partidul pizdei mă-tii.” Ton de ocupat.
Sună soneria. E vecinul de vizavi. „Salut. Ți-ai uitat cheile în ușă.” „Nu, le-am lăsat intenționat.” „Păi cum așa?” „Mă gândeam că dacă o să încep să put, să puteți intra să mă luați.” „Ești ok? Vrei să intru?” „Nu. Nu vreau să-ți treacă prin minte să bei din berea mea.”
Gata. A scăpat și de ăsta. Auzi la el tupeu: să intre. Poate pune pariu că fâța aia îi urmărea prin vizor. Dacă n-ar fi fost așa de întoarsă pe dos, l-ar fi sărutat acolo, în ușă, numai ca s-o calce pe nervi.
Se așază pe canapea. Mută pe canalul de desene animate. Își desface încă o bere și privește lung cutia de antidepresive. Să ia, să nu ia? Afară picură streașina. Fotoliul din fața ei e tot gol. O absență care o strivește. 


Read more

marți, 26 februarie 2019

Rubin în soare
februarie 26, 20190 Comments



Lumina după-amiezei creează o aură în jurul creștetului pisicii așezate pe pervazul ferestrei, mă privește cu ochi verzi și tăioși; prin perdeaua albă de organza soarele pare înghețat și pentru o clipă mi se pare că văd dealurile acoperite de un strat gros de omăt; dar eu știu că afară e bine, primele flori se încălzesc în lumină și pământul reavăn se lipește de tălpile pantofilor; labele câinilor se umplu de noroi și la fel și hanoracul meu, când ei îmi cer un strop de atenție și un biscuit; aerul e auriu, aurul e de aer; mugurii se umflă văzând cu ochii, pământul mustește de sevă, câinii urlă a dragoste în timp ce cățeaua în călduri se plimbă nepăsătoare prin fața casei;
Foto: Lucian Petru Goja
mierla din pin își drege vocea, cântă numai când are chef, încă primăvara nu a convins-o; pe o bucată de lemn am găsit o furnică, am aruncat lemnul în foc cu totul și pe urmă am plâns; apoi am văzut un păianjen într-un colț al camerei și m-am bucurat; ziua e ca o promisiune pe care nu știi dacă să o crezi și parcă nu ai curajul să renunți la cana obișnuită de vin fiert; vinul fiert e pentru iarnă, vara merge berea, dar care o fi băutura oficială a primăverii, te întrebi, primăvara e o struțocămilă, nici măcar nu e un anotimp, savanții spun că în curând vom avea doar două anotimpuri, clare, cinstite, fără promisiuni deșarte, fără dorul acesta nedefinit care mă cuprinde când aud pârâul umflându-se,
Foto: Lucian Petru Goja
fără duioșia pe care o simt când văd o râmă croindu-și drum prin grădină, fără așteptarea după fiecare boboc de floare, fără oboseala din tot corpul, fără deznădejdea începutului, a vieții care răbufnește și care va sfârși inevitabil, într-un mod mult mai puțin spectaculos; dar cine sunt eu să judec, cine sunt eu să decid asupra vieții și morții, fie ea și a unei furnici, cine sunt eu să spun ce e frumos și ce e urât, eu sunt doar o bucată de carne pătrunsă de lumina înșelătoare și care, pentru o clipă, se crede rubin.

Read more

miercuri, 13 februarie 2019

CONȘTIINȚA, piesa care ‘’zguduie’’ omenirea
februarie 13, 20190 Comments


Nora Denes este o artistă matură, care știe să își aleagă colaboratorii: asta am aflat vizionând videoclipul "Conștiința", tocmai lansat. Știam deja că este talentată, știam că este diferită de marea masă a așa-zișilor artiști pop de pe la noi, știam că se sprijină puternic pe un teren solid de cunoștințe muzicale, acumulate în școală și de-a lungul carierei. 
Nora Denes. Foto: Lucian Petru Goja
Nu doar melodia mi-a plăcut, nu doar videoclipul, a cărui poveste o veți putea afla citind comunicatul de presă trimis de Nora, cât mai ales versurile cu un mesaj puternic. Ele vorbesc despre o lume în descompunere,  despre atrocități comise chiar de noi, activ sau prin simpla noastră indiferență, adică ridică o problemă de actualitate și de mare gravitate, la care ar trebui să rezonăm cu toții. A lua atitudine, aceasta este obligația unui artist, nu a se închide în turnul de fildeș pentru a-și găsi liniștea creației; a rezona cu lumea din jur și a încerca să o schimbi - aceasta este misiunea artistului, în viziunea Norei Denes. 
Încă ceva:  în videoclip, la un moment dat, Nora renunță la podoaba capilară  și la machiaj - un act de curaj într-o lume dominată de magia operațiilor estetice și a falsurilor de tot felul. 
De remarcat și talentul fiului Norei, micul Anakin, foarte degajat în fața camerei de filmat, și care are deja o carieră (!!!) în lumea muzicală. 

Iată și comunicatul de presă, cu mai multe informații despre noua piesă a Norei Denes:

‘’Singurul monstru de pe pamant este…omul!!’ – asa se deschide cea mai noua piesa semnata de Nora Denes. Cantautoarea este la a 2-a colaborare cu Theea Miculescu, Luft Records, ANAKIN si ERU, coincidenta fericita se pare! Dupa mesajul piesei MOTHER, vibe-ul de vara al MINGII DE PLAJA si mult aclamatului X-MATRICULAT, iata-ne la CONSTIINTA, piesa care are menirea sa zguduie omenirea, aflata in prag de colaps total!! Premiera pentru Romania: Nora Denes isi rade parul in direct in videoclip, amintind de Demi Moore in G.I.Jane, prin acest act revolutionar subliniind SCHIMBAREA pe care toti vom fi nevoiti sa o facem in cele din urma, ca sa supravietuim ca specie!! Mesajul puternic te tine cu ochii in ecran timp de 4 minute si jumatate!! Scenariul/Refrenul/Solo-ul instrumental ii apartin  Norei Denes, Regia/Montajul/Editarea video si partea de rap evident lui ERU Productions, Muzica/Textul -talentatei Theea Miculescu si Productia muzicala/Mix/Master lui Alex Luft (Luft Records), aflat momentan in postura de proaspat tatic si de finalist Eurovision Romania 2019 cu piesa Bellei Santiago (winner X Factor 2018).
‘’CONSTIINTA  este proiectul care m-a cucerit de la prima ascultare! Sunt mandru sa  contribui in posturile de artist si realizator video al acestui proiect, in care au fost implicati niste oameni absolut extraordinari! Colaborarea mea cu Nora Denes este tot mai stransa, cu fiecare proiect care se iveste! Noi avem o chimie foarte buna inca de la inceputurile noastre si abia astept sa incep munca la urmatoarele piese!!’’ – declara ERU
‘’Cand  Nora mi-a povestit despre conceptul piesei, undeva prin 2017, avea in minte déjà videoclipul si asta mi-a facut ‘’munca’’ mult mai usoara! E minunat sa pui umarul langa cineva care stie ce vrea! Femeia asta are mereu idei interesante si  provocatoare si este atat de talentata! Adica, serios, cine mai face rap si solo de vioara pe o piesa cu un mesaj atat de real?’’ – declara Theea Miculescu
‘’Faptul ca vedem si inghitim zilnic doze mari de gunoi, fie el autohton sau importat, m-a facut sa rabufnesc intr-o zi si sa adun toata vibratia negativa intr-un caiet, pe filele caruia scriam frenetic tot ce ma nemultumea! De aici a pornit totul! Este IMPERATIV sa ne privim fiecare in interiorul sau  si  sa actionam odata! Este pentru BINELE nostru si este mai mult decat timpul sa o facem!!’’ – declara Nora Denes
Intriga: CONSTIINTA, in persoana lui ANAKIN, aflat la al 6-lea videoclip din cariera, este prizoniera intr-o camasa de forta, intr-un beci scaldat de lumina rosie a unui studio foto, in care, toate pozele reprezinta orori ale umanitatii. ANAKIN canta din rasputeri, in speranta ca cineva il va auzi si il va elibera, redand astfel SPERANTA oamenilor. Nora Denes este aici omul din inalta societate, care are si face de toate, care, intr-o noapte, avand viziunea omului care se descompune, hotaraste sa o ia de la zero, sa se purifice, renuntand la lux, machiaj, par si haine scumpe!! Nora porneste in cautarea CONSTIINTEI si pe drum, se intalneste cu ERU si gasca lui – oameni cu constiinta curata, care o accepta pe Nora ca fiind una de-a lor. In final, Nora gaseste CONSTIINTA si o elibereaza pentru a reda speranta oamenilor de a se reabilita ca specie!!


CONȘTIINȚA - Nora Denes ft. Anakin și E.R.U. (Official video)
Read more

sâmbătă, 9 februarie 2019

Târgul de Mărțișoare, dovada că cea mai deprimantă perioadă din an a trecut
februarie 09, 20190 Comments




Odată trecute sărbătorile de iarnă, parcă toată bucuria vieții, toată magia lumii dispare. Atmosfera e cenușie, aerul umed, și parcă toată murdăria zăpezii învechite ne inundă sufletele. E o perioadă a așteptării, în care încercăm să ne cultivăm o firavă speranță că, nu peste mult timp, va fi totuși mai bine.
Iar speranța se confirmă spre finele lunii februarie, când în Baia Mare se deschide Târgul de Mărțișoare. De 11 ani încoace, el e dovada indubitabilă că primăvara e aproape. Că așteptarea noastră a luat sfârșit.
Alexandra Neacșu
Anul acesta, Târgul de Mărțișoare va fi deschis între 26 februarie și 2 martie, tot la Biblioteca Județeană „Petre Dulfu”, așa cum ne-am obișnuit. Artiștii și artizanii expozanți se delimitează, astfel, de kitsch-ul generalizat care caracterizează tarabele cu mărțișoare răspândite prin oraș, mărfuri importate care se vând ieftin și a căror calitate este pe măsura prețului. Dacă dorim să ne cumpărăm un mărțișor cu adevărat frumos, care să ne facă să ne simțim bine atunci când îl purtăm și care să fie admirat de ceilalți, atunci vom face un efort și vom trece pragul bibliotecii. La fel și dacă dorim să dăruim un mărțișor cuiva drag. Uneori, a primi un mărțișor din sârmă aurită, plin de sclipici, poate fi interpretat nu ca un gest de dragoste, ci de-a dreptul ca o jignire. Eu, una, de multe ori prefer să îmi cumpăr singură mărțișorul, decât să fac compromisul de a purta mărțișoare primite de la persoane care nu îmi cunosc gusturile, chiar dacă acestea au fost dăruite cu bune intenții. Dacă mergeți la Târgul de Mărțișoare, însă, nu aveți cum să dați greș. Acolo nu veți găsi obiecte de prost gust.

Acum 11 ani, Târgul de Mărțișoare a fost primul eveniment de acest fel organizat în Baia Mare. El a apărut ca o inițiativă a prietenei mele Ileana Danci-Horoba, o artistă pe care eu o apreciez mult și care are, în general, opinii foarte bine conturate, pe care și le susține cu argumente și cu multă hotărâre. Mai târziu, a urmat Târgul Darurilor de Crăciun, un eveniment creat după aceleași principii ale calității și bunului gust. Ideea unor astfel de evenimente este de a susține artiștii și artizanii locali, dar și de a invita oameni talentați din alte părți ale țării, iar prin aceasta de a forma gustul populației. Uneori, în cadrul târgurilor au loc mini-evenimente, cum va fi, anul acesta, o degustare de miere.
Ileana este o ferventă susținătoare a tradițiilor. A tradițiilor autentice, pe care ea le cunoaște și pe care – ceea ce mi se pare cel mai frumos – le aduce în actualitate prin arta sa. Nu voi uita niciodată colecția de coliere din ceramică „Dor de mama”, pe care ea a creat-o, o colecție îndrăzneață inspirată din motivele tradiționale românești, grupate pe zone etnofolclorice. Ileana este genul de femeie care poartă cu bucurie ia, dar ia aceea veche, rămasă de la mama sau bunica, fără ca, însă, să trăiască în trecut.
Ileana Bijoux
Din contră, ea privește în viitor, însă într-un viitor bine înrădăcinat în tradiții, care menține numai ceea ce a fost bun în trecut. Ileana este, în primul rând, un cetățean al acestei țări, care este la curent cu ceea ce se întâmplă pe scena politică și socială a țării și care nu se sfiește să ia atitudine, să își spună părerea cu directețe și fără menajamente atunci când este cazul.
Irinel Ilie
Cu siguranță, Ileana se va supăra că am vorbit atât de mult despre ea aici. Mi-a spus că pe oameni nu îi interesează cine organizează un eveniment, ci doar detaliile evenimentului în sine. Dar eu am ales să vă spun ceva despre prietena mea, convinsă fiind că, dacă veți începe să o cunoașteți, vă veți da mai bine seama cum este Târgul de Mărțișoare. Pentru că Târgul de Mărțișoare nu înseamnă doar câteva standuri adunate laolaltă în Salonul Artelor al Bibliotecii județene. El este un concept rotund, bine gândit, menit să își producă efectele în timp, după o muncă răbdătoare a artiștilor cu materia și cu publicul.
Nu uitați, așadar, ca între 26 februarie și 2 martie să treceți pragul Bibliotecii județene din Baia Mare, arătându-vă astfel respectul pentru munca artiștilor locali și pentru persoanele dragi cărora le veți dărui câte un mărțișor.
Ancuța Achim
Maria Brete

Boglarka Sass





Florina Simu și Simina Bizău


Fain
Rebeca Dan






Read more

@diana.topan