 |
| FOTO: Lucian Petru GOJA |
ca să ajungi la cimitirul în care sfârâie
milioane de animale înaripate
trebuie să traversezi o parcare fără sfârşit.
aici noaptea ţopăie iepuri sălbatici
e timpul tuturor posibilităţilor.
atunci eu ies dintre bazinele cu ulei încins
purtând cu mine câteva unelte vrăjitoreşti:
o mătură, un făraş, un sul de saci de gunoi
o pereche de ochelari de vedere
măsor parcarea infinită în lung şi în lat
asfaltul reflectă lumina lunii
în urma mea grupuri de tineri aprind ţigări
aruncă mucuri spurcate pe jos
hăhăitul lor îmi spintecă pântecele
şi jarul sfârâie în ochii mei umezi
în jur se face beznă şi ca la un semn
parcarea se umple de iepuri sălbatici
ce sar peste mucurile aprinse
ca într-un ritual vindecător.
Niciun comentariu: