 |
| FOTO: Lucian Petru GOJA |
sunt o femeie obişnuită
nu am ridicat niciodată pumnul
asupra unui seamăn al meu.
câştig bani într-un fast food
curăţ toaletele până când
poţi mânca aripioarele picante
direct din wc.
nu e nimic războinic în asta
pacea vine odată cu meditaţia
şi cel mai bine se meditează
pe un vas ceramic.
uneori afară mă aşteaptă cineva:
o doamnă aranjată
blană ecologică pantaloni de piele tocuri
blondul părului luminând încăperea.
ea întinde mâna spre mine
lasă să-mi alunece în palmă
monede.
nu sunt o cerşetoare
îi spun într-o limbă neutră
nu sunt o cerşetoare
dar ea insistă
şi simt cum generozitatea îi pătrunde prin pori
cum se expandează
cum îi face inima să explodeze.
monedele pe care le arunc pe gresia udă
au sunet de zale.
în ţara aceasta
sunetul armelor e zgomotul furculiţelor
aici nimeni nu ridică tonul
nimeni nu înjură nu claxonează agresiv
aici sunt doar zâmbete subţiri şi bitte.
i’m sorry i’m sorry aud
de dincolo de pereţii toaletei
şi nu ştiu dacă să plâng
sau să-mi sărbătoresc
victoria.
Niciun comentariu: