Peronul

-Permiteţi?, întrebă bătrânul, pipăind cu bastonul cimentul din faţa băncuţei şi simţind o pereche de picioare în stânga şi o alta în dreapta.

-Sigur, poftiţi, răspunse o voce de femeie din partea dreaptă.

-Luaţi loc, se auzi o voce de bărbat din partea stângă.

Se aşeză la mijloc.

-Ce vreme frumoasă!, spuse femeia.

-Parcă ar fi primăvară, spuse bărbatul.

Foto: Diana Topan

-Să facem cunoştinţă, spuse femeia, şi din vocea ei se simţi că zâmbeşte. Eu sunt Lina, din Constanţa.

-Eu sunt Cornel. De loc din Alba Iulia. Şi domnul?, îl întrebă pe bătrân.

-Eu sunt domnul Popovici. Sunt din Bistriţa.

Își strânseră mâinile. Conversaţia lâncezea.

-Şi chiar sunteţi din Constanţa, respectiv din Alba?

-Da, da, întări femeia.

-Voi doi mirosiţi la fel, spuse domnul Popovici, pe un ton care nu permitea să fie contrazis.

-Cum adică, la fel?, întrebă Cornel.

-Acelaşi tutun şi acelaşi parfum bărbătesc. Mosc.

-Să vedeţi, spuse Lina, şi zâmbetul i se simţea în voce. Bărbatul meu foloseşte un deodorant cu mosc. I l-am cumpărat chiar eu. De fapt, lui nu-i prea pasă a ce miroase deodorantul, important e să-mi placă mie. Şi dimineaţă, cum eram grăbită, fiindcă trebuia să ajung la gară, m-am dat cu deodorantul lui. A fost o simplă greşeală.

-Şi tutunul?, întrebă domnul Popovici.

-Sunt ţigările mele obişnuite. Pall Mall. Asta fumez de când mă ştiu.

-Şi dumneata?

-Recunosc că doamna m-a servit cu o ţigară, chiar înainte să ajungeţi dumneavoastră. Eu nu fumez de obicei, doar la ocazii deosebite. De data asta, cred că am fumat de plictiseală. Şi pentru că doamna mi-a oferit o ţigară atât de bună, spuse Cornel.

-Şi moscul?, insistă bătrânul, care părea că se plictiseşte tare.

-Sincer, eu nu ştiu cum miroase moscul. Nici nu ştiu ce e: o floare, un copac?

-E un animal, spuse femeia.

-Ei, poftim. Oare cum am ajuns aici, să ne dorim să mirosim ca animalele? Lumea asta se îndreaptă într-o direcţie greşită. Ne-am pierdut reperele. Oricum, eu nu mă dau cu niciun parfum, ăsta e obicei femeiesc. Cred că vi s-a părut doar, eu am mirosul natural.

Bătrânul nu mai spuse nimic. Chiar atunci, pufăind şi scârţâind, intră în gară un tren. O voce feminină, care de abia putea fi distinsă printre pârâiturile sistemului de sonorizare, anunţă sosirea trenului de Cluj.

-Eu trebuie să plec acum. Mă bucur că v-am cunoscut, pe amândoi. Domnule, doamnă, la revedere şi drum bun.

Cornel se ridică şi plecă.

-Merg şi eu la linia trei, trebuie să-mi ajungă trenul de Iaşi. Vă urez o zi frumoasă şi drum bun!, spuse Lina, şi, ridicându-se, atinse uşor cu rochia genunchii bătrânului.

În urma ei, domnul Popovici se ridică de pe bancă şi începu să pipăie cu bastonul cimentul peronului. Simţea fără dubiu două urme de parfum de mosc și tutun înaintând în aceeași direcție, apoi pierzându-se în măruntaiele trenului de Cluj.