Sfatul lui Dan Coman pentru tânărul scriitor: "Pregăteşte-te din timp: scrisul nu rezolvă nimic"

Pe Dan Coman l-am cunoscut anul trecut, la Vama Veche, la Atelierul de scriere creativă organizat de Revista de povestiri. Eram un grup de tineri pasionaţi de scris, iar Dan Coman ne-a fost îndrumător timp de o săptămână, dându-ne zilnic teme şi încurajându-ne să fim cât mai liberi. Pe urmă a lansat Insectarul Coman (Editura Charmides), un volum de poezie fermecător, pentru care a fost răsplătit cu premiul Cartea de poezie a anului 2017, oferit de juriul Galei Tinerilor Scriitori, şi cu premiile Radio România Cultural şi Observator Cultural. Cu nostalgia atelierului în suflet şi cu creierul îmbibat de atmosfera cărţii, l-am rugat să îmi răspundă la câteva întrebări şi, spre bucuria mea, a acceptat.

Dan Coman. Foto: Dan Boabeş

Fabrica de fericire: Scrii în “aniversarea”: “astăzi împlinesc 42 de ani. /(nu s-a schimbat nimic : frumuseţea, cafeaua, lipsa de orizont)”. Mie mi se pare că cele două versuri rezumă întreg volumul “Insectarul Coman”. Sau nu îl rezumă, dar îi redau întreaga atmosferă. Am perceput întregul volum ca pe o lumină de după-amiază, caldă dar nostalgică. Lumina, de altfel, e un leitmotiv al poemelor tale, legate ca între ele ca într-un scenariu. S-a schimbat ceva în viaţa ta de când ai împlinit 42 de ani (scuză-mi introducerea prea lungă)?

Dan Coman: Singurele schimbări despre care pot/vreau să vorbesc sunt cele legate de literatură. De scris. De perspectiva (mereu alta) pe care ți-o oferă nesfîrșitele întinderi de hîrtie albă. Cred că aici e singurul loc în care schimbarea are sens, devine ceva pozitiv și de dorit. În rest, viața. Singurătatea fără sfîrșit. Un teritoriu atît de personal încît, imediat ce încerci să vorbești/scrii despre el, își pierde relevanța. Nu e nimic complicat, nimic ieșit din comun : apărem și dispărem fără urmă, zi de zi, la 17 și 42 și 67 de ani. În raport cu eternitatea, cifrele astea nu înseamnă absolut nimic. Rămîne lumina, caldă și nostalgică – așa cum foarte frumos ai spus tu. Caldă, nostalgică și, ca să-l parafrazes pe Ion Mureșan, foarte, foarte singură.

Fabrica de fericire: Scrii în mai multe rânduri în “Insectarul Coman” despre trezitul dimineaţa înainte de ora 5 şi despre scrisul căznit. Şi totuşi, poemele tale nu dau impresia aceasta. Din contră, par scrise cu lejeritate şi cu un soi de je-m’en-fichism plăcut ochiului. Cum faci?

Dan Coman: Interviurile mele sunt tot literatură. Adevărurile pe care acestea le conțin sunt extrem de fragile, situate undeva la limita dintre oboseală și vis. N-aș pune mare preț pe ele. În plus, știi bine, scrisul e muncă. Muncă dintr-aia aridă, dură - nimic spectaculos. Dar asta e strict treaba celui care scrie. Cel care citește nu trebuie să vadă nimic din toate astea. El trebuie să fie cucerit de rezultat – ca de orice alt produs oferit pe piață. E și motivul pentru care cărțile altora te pot salva – din fotoliul cititorului, lumea pare întotdeauna suportabilă.

Fabrica de fericire: Ai spus în mai multe rânduri că te consideri în primul rând poet şi că proza o scrii doar atunci când nu poţi scrie poezie. Mie mi s-a întâmplat ca, citindu-ţi poezia, să se nască în mintea mea mici începuturi de povestiri. Tu cum ştii ce cotloane ale minţii tale, ce gânduri, ce stări sunt destinate poeziei şi care, prozei?

Dan Coman: E foarte simplu: tema/ subiectul își cere forma. La mine asta funcționează întotdeauna. E adevărat, există nenumărate surse pe care le folosesc, de la postări pe facebook pînă la rețete culinare – și de la un meci de handbal feminin pînă la o plimbare cu copiii prin parc. Dar imediat ce se produce declicul și am subiectul, știu cu exactitate ce tip de text e cel mai potrivit.

Fabrica de fericire: Anul trecut am citit romanele tale Parohia şi Căsnicie şi nu m-am putut hotărî care să-mi placă mai mult. Dar m-a uimit că erau atât de diferite, nu numai ca subiect, dar şi ca atmosferă şi abordare, încât păreau scrise de autori diferiţi. E un lucru gândit, un lucru pe care ţi l-ai propus, sau pur şi simplu s-a întâmplat să le scrii în două perioade din viaţa ta când aveai stări interioare diferite?

Dan Coman: Așa cum spuneam mai sus, sunt subiecte diferite scrise cu tehnici foarte diferite. Perioada albastră, perioada roz și perioada primitivă, dacă vrei. Și, tot ca Picasso, după ghinga am renunțat la modele și am scris exclusiv din imaginație. Cubismul din Parohia nu are legătură cu hiperrealismul din Căsnicie, după cum personajul Dan Coman din Irezistibil nu are nimic de-a face cu profesorul de socio-umane din alte texte. Sunt zone foarte diferite, lucrate cu instrumente specifice. Firul roșu care le leagă este, așa cum se cuvine unui fir roșu veritabil, invizibil.

Fabrica de fericire: Ţigările, fumatul, sunt omniprezente în cărţile tale, la fel ca în scrisul lui Marin Mălaicu Hondrari, un alt bistriţean mişto. Ce înseamnă fumatul pentru voi, acest obicei pe care v-aţi decis să îl apăraţi cu orice preţ ? E o formă de frondă, e o ultimă redută a libertăţii?

Dan Coman: Fumatul nu e altceva decît obișnuință. Un viciu mărunt printre vicii mărunte, gestul banal al celui care, la cafea, preferă aroma și fumul galben de Camel în locul pîinii prăjite și a ceștii de ceai. Nu se întîmplă nimic magic, nu am revelații datorită fumatului. Doar că îmi place foșnetul hîrtiei cînd scot țigara din pachet, pocnetul scurt al chibritului, sfîrîitul sacadat al jarului. Iar dacă gestul ăsta se repetă atît de mult în scris e pentru că se repetă la fel de mult în afara scrisului.

Fabrica de fericire: Revenind la “Insectarul Coman” şi la «planta porno» , care după o anumită vârstă, ne creşte tuturor din cap (nu de altundeva) şi ne consumă tot oxigenul. Este ea o răzbunare a minţii noastre contra maturizării, contra limitelor pe care ni le impunem, contra conformismului pe care îl acceptăm cu vârsta?

Dan Coman: Planta porno e planta singurătății. O specie exotică și pretențioasă care prinde cu greu rădăcini. Mintea nu o poate stăpîni, corpul nu-i poate opri răspîndirea. Apare și dispare singură, fără sens, undeva la mijlocul speranței de viață, atunci cînd ceea ce deja a fost e inutil iar ceea ce urmează e prea îndepărtat și mult prea difuz ca să ne ajute cu ceva.

Fabrica de fericire: Noi ne-am cunoscut în Vama Veche, anul trecut, la un curs de scriere creativă, unde ne-ai fost, hai să zic, „îndrumător”. Ce sfaturi ai pentru cei aflaţi la începutul drumului ca scriitori?

Dan Coman:

1. Nu asculta de nimeni.

2. Fii disciplinat.

3. Bucură-te de textele altora.

5. Visează pînă la capăt.

6. Participă la cît mai puține sindrofii literare.

7. Scrie și atunci cînd nu ai nimic de spus.

8. Entuziasmează-te.

9. Nu confunda viața cu literatura.

10. Pregătește-te din timp: scrisul nu rezolvă nimic.