Împreună punem țara pe roate!

Când am acceptat provocarea Declic, nu am știut în ce mă bag. De fapt, propunerea celei mai mari comunități de cetățeni activi din România a venit la fix: știam că trebuie să fac mult mai mult pentru țara mea și nu știam ce.

Știu, sună ca naiba ceea ce spun, mai nou doar ipocriții se declară patrioți. Ideea e că România a luat-o rău de tot la vale și simțeam că e nevoie de un efort comun pentru a opri tăvălugul acesta declanșat de o șleahtă de politicieni iresponsabili și corupți. Pentru mine, asta a devenit o miză personală. Urmează un șir întreg de scrutinuri electorale care vor decide viitorul României și viitorul meu. Pentru că în funcție de rezultatul lor voi ști ce trebuie să fac: să rămân sau să plec. Definitiv.

Provocarea Declic pornește de la ideea că sunt aproximativ 5,5 milioane de români care nu votează la europarlamentare, dar merg la vot la alte alegeri. Au socotit cei de la Declic că dacă 650.000 dintre aceștia ar merge totuși la vot, forțele pro-europene ar câștiga cel puțin 3 mandate în plus, și am trimite în Parlamentul European o majoritate pro-europeană. Iar pentru a convinge 650.000 de oameni nehotărâți să iasă din case pe 26 mai și să voteze, ar trebui ca 20.000 de cetățeni activi să schimbe fiecare atitudinea a câte 30 și ceva de oameni. Greu, dar nu imposibil.

Colaborez cu Declic de multă vreme și am făcut multe lucruri împreună. De la proteste, la semnat petiții, de la tras parlamentarii de mânecă la sesizat decidenții europeni. Toate au fost inițiative Declic la care am aderat, alături de mii de alți români. Și de data aceasta, am apreciat inițiativa lor, deși am stat puțin pe gânduri înainte să mă implic. Nu sunt genul care să se apuce să sune oameni care nu îi sunt prieteni apropiați, și în general nu încerc să îmi impun convingerile. Mereu am crezut că fiecare are minte să gândească și că anumite adevăruri sunt atât de evidente, încât nu mai necesită explicații.

Ei bine, am greșit. Am greșit în ultimul hal. Dar nu aș fi aflat niciodată asta dacă nu m-aș fi apucat să trimit SMS-uri și mesaje pe Messenger unor oameni cu care nu am mai vorbit de luni sau chiar ani.

Nu o mai lungesc. Am experimentat întreaga gamă de răspunsuri, de la „eu oricum încerc să îmi conving toți prietenii să iasă la vot”, sau „în lista mea de prieteni au rămas doar cei care votează”, la „nici nu știam că sunt alegeri europarlamentare”. Bine, unii mi-au spus că nu urmăresc deloc politica și m-au rugat să îi pun la curent. M-am gândit să încep povestea din iarna lui 2016, de la alegerile parlamentare, și să le spun despre Ordonanța 13 și toată seria de proteste care au urmat. Dar puteam, la fel de bine, să încep de la '48. 😉

De vreo două ori mi s-a întâmplat să dau peste prieteni care, cumva confidențial, mi-au spus că au acces la informații de culise și că o să mi le împărtășească și mie, cândva. Ideea ar fi că toți candidații și toate partidele sunt o apă și un pământ, toți sunt corupți sau au relații cu oameni sus-puși, și în niciun caz nu poți reuși să ajungi într-o funcție de decizie doar pe baza propriilor merite. Am încercat să îi conving că nu e așa: cunosc persoane care nu au făcut politică până de curând și care sunt oameni foarte faini, corecți, educați și haioși. La fel ca mine, ei au intrat în politică din dorința de a schimba drumul României, de a o îndrepta spre calea europeană, a democrației, a statului de drept și a meritocrației. Ei nu vânează funcții de dragul puterii, nu vor să se îmbogățească din bani publici, ci vor cu adevărat să muncească pentru România.

Ei, au fost tot felul de reacții neașteptate la mesajele mele. M-am ales până și cu niște replici de agățat 😂 Politica și iubirea (sau spuneți-i cum vreți) au mers întotdeauna mână în mână 😂.

Cineva mi-a sugerat să îmi fac propriul partid. Tipa era dezamăgită de toți politicienii români, fără excepție, spunând că urmăresc doar ciolanul. Dar m-a asigurat că, dacă eu îmi fac partid, mă va susține. Și nu doar cu vorbe. 😇 Ei, pentru liniștirea milioanelor de potențiali alegători, trebuie să spun că deocamdată nu mă gândesc la așa ceva 😂.

Nu știu pe câți am reușit să îi conving să iasă la vot. Mulți dintre cei cu care am vorbit erau deja hotărâți să voteze. Mulți alții nu mi-au răspuns la mesaje. Spre marea mea surprindere, însă, nimeni nu m-a jignit, nimeni nu m-a înjurat. Iar asta mi-a dat curaj să merg mai departe.

Am dat peste oameni în vârstă, foarte dezamăgiți de politica românească din ultimii 30 de ani. Unii mi-au spus că nu votează, pentru că sunt bătrâni și nu mai are rost. Alții făcuseră politică ei înșiși prin anii ‘90, speraseră la o schimbare reală, și avuseseră parte doar de dezamăgiri după dezamăgiri. Le-am spus că, dacă nu mai au tragere de inimă să voteze pentru ei înșiși, atunci să voteze pentru viitorul copiilor lor. Dintre care, de altfel, unii au ales să trăiască prin țări străine. Oare chiar au ales, sau au fost forțați?

Am vorbit și cu români din diaspora. Dintre care unii vor parcurge peste 500 de kilometri pentru a putea vota pe 26 mai. Asta mi se pare cumva dureros: că unii fac eforturi reale pentru a-și putea exprima opțiunea, în timp ce alții își neglijează acest drept. Sau, ca s-o spunem altfel, „se pișă pe el de vot”. Precum fata aceea cu tricoul, devenită deja celebră. Tristă celebritate!

Voi pleca și eu, dacă nu voi avea o altă opțiune. Dar până atunci, sunt hotărâtă să lupt. Mi-am promis că voi face tot ce pot pentru a convinge oamenii să voteze la europarlamentare. Eu cred că răspunsul stă în solidaritate și în responsabilitate. Eu cred cu adevărat că împreună putem scoate țara din rahat. Căci aici ne-au adus pesedeii, aldiștii și toți acoliții lor. Nu ne mai putem ascunde după deget. Cuțitul a ajuns la os. Protestele nu mai sunt de ajuns. Și nici chiar votul nu mai e de ajuns. E nevoie ca toți să punem umărul pentru a-i convinge pe cei din jurul nostru să se mobilizeze. Un efort atât de mic, pentru un scop atât de mare! Mai sunt trei săptămâni până la alegeri. Haideți să ne opintim puțin și să punem țara pe roate! 

Înscrie-te în grupul de mobilizatori Declic!