Întâlnirea

Sunt o fată cuminte. Mă trezesc în fiecare dimineață la ora 7, ca să nu întârzii la facultate. Sunt respectuoasă cu profesorii și amabilă cu colegii de grupă, chiar și cu Alin, care râde mereu de felul în care pronunț cuvintele cu litera „s”. Mă spăl pe dinți de două ori pe zi și beau câte doi litri de apă. Duc la reciclat bateriile de la vibrator și nu arunc niciodată uleiul uzat în chiuvetă.

Duc o viață liniștită. De la facultate merg direct la apartamentul unde stau în chirie. Învăț, seara mă mai uit la câte un film, apoi mă culc devreme. Uneori visez ciudat, și atunci aprind laptopul și scriu.

În general, scriu scurte povestiri. Nu le public nicăieri, dar când mi se adună mai multe, trag una la sorți și o imprim în exact 15 exemplare. Apoi seara, după ce se lasă întunericul, las câte un exemplar în ușa fiecărui vecin de-al meu. Am grijă să nu fiu văzută. Îmi place să cred că vecinii mei citesc povestirea înainte de culcare și că, poate, visul meu se împletește în gândurile lor noptatice.

Foto: Lucian Petru Goja

Uneori, când vin de la facultate și mă întâlnesc cu câte un vecin în fața blocului, mă uit insistent în ochii lui, încercând să ghicesc dacă el mi-a citit sau nu povestirile. Dacă, printre rânduri, a descoperit-o pe Andra cea adevărată. Dar vecinii mei mereu își întorc privirea în altă parte, de parcă nimeni și nimic nu le-ar putea deranja viețile serbede, cu țeluri mărunte.

Acum se apropie iarna și zilele sunt tot mai scurte. Mă refugiez în apartamentul meu închiriat ca într-o scorbură călduță. De o vreme, însă, am senzația ciudată că cineva mă urmărește. Că, de dincolo de geamurile întunecate, o privire îmi caută prezența. Am verificat de mai multe ori, însă nu am observat nimic suspect. Am tras perdelele mai bine, dar senzația neplăcută a rămas.

Într-o seară, am auzit o foșgăială dincolo de ușa de la intrare. Cum nu am vizor, am deschis ușa, însă pe holul întunecat nu era nimeni. Am închis ușa rapid, cu spaimă în suflet. Am învârtit cheia de două ori și m-am băgat în pat. După câteva minute, a sunat soneria.

- Cine-i?

- Ough9ef84t7 hvjdnckdsn.

N-am înțeles nimic. Am deschis totuși, de teama de a nu fi ridicolă. Era vecinul de la trei, un tânăr înalt și corpolent, cu o sticlă de vin roșu în mână. Stăteam și mă uitam la el, încercând să-i ghicesc intențiile.

-Nu mă lași să intru?, m-a întrebat.

M-am dat deoparte și l-am lăsat să pășească în camera de zi.

-M-am gândit că ai vrea să bei cu mine un pahar de vin, mi-a zis, și și-a întins brațul în jurul umerilor mei.

-Nu beau alcool, am spus, sec. Am rămas în picioare, în timp ce el s-a făcut comod pe canapea.

-Nu bei, pe dracu, a spus, cerându-mi cu glas autoritar un tirbușon. În povestirile alea nu ești atât de cuminte precum vrei să pari. Ai crezut că mă păcălești?

Îl priveam și îl vedeam cu ochii bulbucați, cu părul în dezordine și obrajii umezi de transpirație, cu mâna înfiptă în părul colegei mele de an și lovind-o cu capul de tocul ușii. Îl vedeam așa cum fusese cu câteva luni în urmă, când ea, iubita lui, voise să îl părăsească, iar el venise la facultate, să-i bage mințile în cap.

Mă uitam la firicelul de salivă care i se scurgea din colțul buzelor, la obrajii lui deja lucioși, și mi se părea că mă aflu într-o buclă temporală. Urechile îmi țiuiau, îi vedeam doar gura schimonosită repetând „tirbușon!”, „tirbușon!”. Dar nu puteam să reacționez nicicum.

Foto: Lucian Petru Goja

Atunci el a pus sticla de vin pe masă și și-a scos din buzunarul vestei niște foi mototolite. Vorbea cu mine și zâmbea batjocoritor, dar eu nu puteam auzi ce spunea. Și-a dat jos vesta, apoi și-a aruncat cămașa pe fotoliu. Abia acum îmi dădeam seama cât de masiv era. S-a apropiat de mine, iar au am făcut câțiva pași spre masă. Îi vedeam buzele groase mișcându-se peste dinții ușor îngălbeniți, dar urechile îmi țiuiau în continuare. Tremuram ca varga.

Când m-am trezit din leșin, primul lucru pe care l-am văzut a fost peretele alb, proaspăt văruit, pătat de sus până jos cu vin. Bucăți de sticlă spartă se găseau peste tot în jurul meu, și câteva mă zgâriaseră pe picioare. Bărbatul zăcea lângă masă, cu capul într-o baltă de sânge.

M-am ridicat cu greu, încercând să ocolesc cioburile. Am luat foile mototolite de pe masă și am recitit primul paragraf. Mi se păreaîn continuare că sună bine. Apoi m-am așezat pe canapea și încet, cu grijă și răbdare, am început să îndrept colile.