Era prima
zăpadă din iarna aceea. Când am plecat de la serviciu, deja se
depusese un strat destul de gros de nea pe trotuare și pe mașinile parcate
pe marginea străzilor. M-am bucurat ca un copil. De abia ajunsă
acasă, i-am făcut fetei o cacao cu lapte și mie, niște vin fiert.
I-am spus Alexandrei să ia o pauză de la teme și am citit împreună
cartea ei preferată de Dickens. Îmi plăcea să ascult chicotele ei
și foșnetul degetelor mele trecute prin blana pisicii toropite de
somn.
 |
| Foto: Lucian Petru GOJA |
Și totuși,
nu-mi puteam scoate din minte chipul acela ascuțit, neras, ascuns
sub o căciulă de care era prinsă, cu un ac, o bucată de panglică
tricoloră. De când vremea se răcise, în clădirea noastră de
birouri se aciuase bătrânul acesta fără nume. Când colegii uitau
să închidă peste noapte ușa de sticlă, îl găseam dimineața
întins pe canapeaua din holul biroului notarial de la primul etaj.
Altădată, venea ziua și se așeza lângă caloriferul din hol.
Uneori își etala acolo, pe o pungă, câteva felii de pâine și
niște parizer, și mânca. Alteori găseam în baie o baltă de apă
pe jos, și atunci știam că se spălase. Sau, mai rău, colegii
găseau WC-ul mânjit, ca o semnătură pestilențială a celui care
trecuse pe acolo.
Cum de
multe ori stăteam peste program, Alexandra mai venea pe la birou
după ce ieșea de la școală. Într-o seară mi-a povestit că a
stat de vorbă cu bunicul de pe hol, și că el s-a jurat că Moș
Crăciun avea în trăsura lui, la picioare, un calorifer care mergea
cu baterii. Făcut de spiriduși, îi spusese. Altădată,
bătrânul a luat-o pe Alexandra deoparte și i-a spus că, în
tinerețe, Moș Crăciun era cioban, și că vara mergea cu turmele
de reni la păscut, în Laponia. Le cânta din fluier, și așa i-a
găsit pe cei șaisprezece reni fermecați, căci au început să se
înalțe în aer și să danseze o bărbătească.
Nu-mi plăcea deloc ca
Alexandra să stea pe lângă bătrânul vagabond. Mă străduiam să
o educ ca la carte, și n-aș fi vrut ca un străin dubios să îi
bage în cap idei nocive. Dar nu puteam să o supraveghez tot timpul.
Într-o zi mi-a arătat, fericită, un ornament de brad, pe care el
i-l dăruise. Îl șmanglise cine știe de pe unde. I l-am confiscat
și am încercat să îl dezinfectez cu spirt, dar tot sclipiciul s-a
luat de pe el și a trebuit să îl arunc. Alexandra a plâns atunci,
mi-a spus că sunt o mamă rea. Știam că nu credea asta, dar
începusem să mă satur de bătrânul acela.
 |
| Foto: Lucian Petru GOJA |
Alexandra mi-a spus, odată, că bărbatul avea un nepot. I-ar fi
plăcut ca fata mea să se împrietenească cu nepotul lui. Cum îl
vedeam toată ziua pe holul clădirii, l-am întrebat despre acel
băiat. „Raul îl cheamă”, mi-a spus. „E plecat cu maică-sa
în Spania. Ar trebui să aibă cam vârsta Alexandrei”.
Apoi, după
vreo oră, a bătut la ușa biroului. M-a rugat să îi fac o poză,
să i-o poată trimite lui Raul. L-am fotografiat lângă bradul
împodobit. Arăta haios cu zdrențele acelea atârnându-i în toate
părțile, părea un eschimoș. I-am dat două turte dulci din brad
și i-am printat poza pe o coală obișnuită. A împăturit-o cu
grijă și a băgat-o în buzunar. Apoi a plecat.
De Crăciun, am avut două
zile libere. Clădirea de birouri a rămas închisă, dar eu și
Alexandra am mai mers prin centrul vechi, unde era amenajat târgul
de sărbători. L-am văzut pe bătrân fascinat de bradul uriaș de
lângă patinoar, și altădată am surprins momentul în care
poliția locală îl scotea cu forța din caleașca de beteală și
luminițe a lui Moș Crăciun.
A fost o
iarnă grea. Pe vagabond nu l-am mai văzut o vreme. Prin ianuarie,
ieșind de la serviciu, l-am surprins în centrul vechi, cerșind.
M-a văzut și mi-a cerut bani să-și cumpere un bilet pentru
carusel. L-am întrebat pe unde își mai ducea zilele și mi-a spus
că acum era frig tare și că dormea la azilul de noapte. Aveau și
dușuri acolo, și hrană caldă.
Apoi a băgat mâna în
buzunar și a scos o hârtie mototolită. Am recunoscut fotografia pe
care i-o făcusem. „Nu i-am mai trimis-o lui Raul. Am pierdut
hârtia cu adresa. Și, oricum, nu cred că-și mai aduce aminte de
mine”, mi-a spus. Apoi s-a îndreptat chiuind spre carusel.
Niciun comentariu: