Aglomeraţie în rai

FOTO: Lucian Petru GOJA

Şaizeci de zile de când stau lipită de geamul ferestrei

privind de sus cartierul cu viaţă secretă

sticla mi-a intrat în carne în ochi în gura încleştată

strâng maxilarul – clinchetul cioburilor lovindu-se de dinţi

O femeie obosită ascultând buletin de ştiri după buletin de ştiri

urmărind graficul a cărui Curbă urcă până la ceruri

epuizată, închid o clipă ochii. O văd

cum bate cu pumnul în boltă şi răcneşte:

Deschide! Am mai adus câteva sute de morţi!

Nu mai avem locuri, se plânge Sfântul Petru

paturile suprapuse din rai sunt pline-ochi;

ca sardelele-n cutii stau oamenii în ele

transpiraţi în cămeşoicile apretate

îngerii suferă cumplit de burnout

până şi şefu' şi-a redus spaţiul personal

şi e în pragul unei depresii

Atunci îi duc în iad, spune Curba

se ştie că acolo sunt oamenii cei mai faini,

concertele cele mai mişto

şi, în general, viaţa de noapte cea mai colorată

Şi spunând asta, Curba îşi răsuceşte o ţigară

care o face să urce şi mai sus.

Sfântul Petru înghite în sec

invidios peste poate pe colegii de club ai lui Janis Joplin

- febleţea lui de altădată -

se ştie că prima dragoste nu se uită niciodată.

(Dar nici primul cui, ar completa Curba,

dacă ar avea superputerea de a auzi

gândurile sfinţilor).

Deschid ochii. Îmi aprind o ţigară.