 |
| FOTO: Lucian Petru GOJA |
La
ora asta, undeva, pe o plajă
pe
care nu se vede nicio urmă de paşi
un
prosop colorat pe jumătate îngropat în nisip
pe
care cad primii stropi de ploaie.
Cerul
e tulbure şi marea nebună.
La
ora asta, undeva, într-o cameră de hotel
corpul
tău gol, străveziu şi luminos
pe
care o femeie îl priveşte.
Femeia aceea nu sunt eu.
La
ora asta a după-amiezei de vară,
urechile
mi se umplu de zgomotul ferăstrăului
el
taie în oasele pieptului meu
din
când în când lama se poticneşte
îmi
astup urechile cu palmele
dar
zgomotul sec nu se opreşte
iar
lama îmi taie palmele
în
două.
Acum
am două capete şi parcă e mai bine.
Nu
mă mai simt precum cursorul pe pagina albă.
Cândva
mă voi plimba prin cimitir
şi
niciun sunet de paşi nu se va auzi
doar
vuietul surd al mării
ca
o chemare.
Niciun comentariu: