FOTO: Lucian Petru GOJA |
Stau întinsă pe covor
gândindu-mă la tine
nimic altceva nu mi se pare demn de atenţie
niciun alt motiv să mă trezesc dimineaţa
niciun rost să mă prefac prezentă
aş vrea să îmi las din nou
urma rujului pe paharul tău de vin
ca un act de proprietate
these lips are made for kissing – îmi spuneai
cândva, când limita dintre
trupul tău şi al meu devenise fluidă
urme de ruj din cap până-n picioare
şi o pastilă care să mă ţină conectată cu realitatea.
În ziua când ţi-ai revendicat corpul
şi ţi-ai declarat independenţa
mi-ai trimis un sărut de la distanţă
îi mai simt gustul şi acum.
Niciun comentariu: