Merg pe stradă; îmi închipui
că trăiesc viaţa fiecărei femei
care îmi iese în cale:
o adolescentă cu ochi migdalaţi, de mână cu iubitul ei
o femeie în vârstă cu părul verde, care seamănă cu o actriţă
o domnişoară cu faţa pe jumătate acoperită de mască
ce stă cuminte la coadă la covrigi.
Sunt pe rând fiecare dintre ele şi alte o mie de femei
le spăl vasele le calc cămăşile
le port parfumul mă culc cu iubiţii lor
le şterg la fund copiii
şi mă uit împreună cu ei la Tom şi Jerry.
Sunt expertă în toate lucrurile acestea.
Le-am făcut la 16, la 22 şi la 35 de ani
acum, la 42, trăiesc vieţile altora
ca şi cum aş bea un pahar cu apă
sau m-aş duce să cumpăr pâine.
Toate vieţile femeilor sunt la fel
puţină tristeţe, puţină dragoste, şi mai puţină mulţumire
câteva lacrimi seara în pernă şi multe fotografii roz pe Facebook
doar câte o tipă cu privire zâmbitoare, misterioasă
mă face să însemn cu roşu în calendar
Ziua Sfintei Aventuri a Sinelui.
Niciun comentariu: