Sirena unei ambulanțe sparge noaptea
căzută prea devreme peste cartier.
Ai mei sunt încă bine.
La non-stopul din bloc răsună prima colindă.
Îmi amintesc un vis de demult
case albe, rotunde ca niște igluuri
în atmosfera albastră de vară.
Copii alergând pe strada prăfoasă
vacarmul vocilor umplând aerul sărat.
Un dor nemărginit la trezire
și întrebarea dacă acel oraș bizar
există undeva, pierdut prin labirintul hărții.
Curând apoi, un crâmpei de documentar
despre un oraș alb, cu igluuri văruite
și întrebarea dacă totul nu a fost decât un alt vis.
Și peste alte zile întrebătoare
și lungi ca valurile
câteva fotografii din Santorini
clădiri albe cu flori sângerii
și cicoarea mării nesfârșite.
Sunt fericită, ai mei sunt încă bine
și vuietul mării mă poartă în locuri
unde pescărușii vorbesc despre libertate.
Sirena unei ambulanțe sparge noaptea
căzută prea devreme peste cartier.
Deschid geamul. În cameră intră
o pală de aer sărat.
Niciun comentariu: