 |
| FOTO: Lucian Petru GOJA |
Am uitat de mult ce înseamnă
să simți tăișul cuvintelor între coaste
să arzi mocnit așteptând o privire anume
ucisă între pleoape.
Mușchii mei sunt pietre care se macină scrâșnind
Smalțul dinților crapă când mușc din realitate
și realitatea n-are nimic
scurtcircuitele interne se lovesc de platoșele voastre de chitină.
Înăuntrul meu locuiește un mort
îi simt duhoarea la fiecare respirație
el putrezește odată cu sentimentele mele
mă umplu de viermi și de pământ gras
o iarbă mustindă îmi crește în orbite
încerc să strig după ajutor
dar gura mi-e plină de iarbă
ridic fața spre cer
e negru de cărăbuși zbârnâitori.
Cineva mă lovește. Nu simt nimic
doar amintirea vagă a unei dureri surde în piept
doar gustul rânced al unei vechi iubiri neîmpărtășite.
Îmi pipăi corpul. E tare și lucios precum chitina
pe spate n-am aripi n-am aripi.
Niciun comentariu: