 |
| FOTO: Lucian Petru GOJA |
niciodată nu e fericirea mai plină de sevă
ca atunci când îi ghicești sfârșitul
cum niciodată soarele nu e mai frumos
decât la apus
tinerețea
torsul pisicii tolănite pe coastele tale
degetele mamei pe obrazul obosit
aerul tare pe care îl simți
cocoțată pe umerii tatălui
când strigi din toți plămânii
diii, calule!
ca o floare crescută printre gunoaie
nostalgia
visul despre durere
mai puternic decât durerea însăși
te împrietenești cu ea
o adulmeci o pipăi
ți-o însușești prin osmoză
opusul fericirii nu e durerea
e mlaștina fără margini în care
putrezesc speranțele mici
gaura neagră care înghite hulpavă
razele firave ca niște fire de ceapă
ochii strânși în fața mâinii întinse
oferind ajutor.
Niciun comentariu: