 |
| FOTO: Lucian Petru GOJA |
un tunel întunecos
la capătul căruia se află frumusețea
fiecare pas e o luptă
fiecare pas e urmat de o retragere
în tunel e umed și rece
noaptea mi se lipește de piele
și pielea devine o hârtie de prins muște
la peronul șaisprezece trec pe lângă o baltă de sânge
un cuțit de bucătărie stă aruncat
lângă patul virginei
urme roșii ca niște reproșuri
îi brăzdează încheieturile
la peronul 26 e o oglindă
în care femeia se vede pentru prima oară
animal îndrăgostit care sfâșie
cerșind compasiune
o bucată de carne imperfectă
care se cere repede acoperită
cu haine largi și negre
doliul e al rușinii
de a trăda idealul de frumusețe
acceptat de societate
doliul e gaura din pământ
în care ar vrea să se ascundă
de judecata celorlalți
ca un greiere de ciocul păsării
doliul e ura cu care
întoarce oglinda spre perete
și roșul brazdelor pe care
unghiile le lasă în carnea pedepsită
la peronul 40 un ecran moale
apare brusc în fața femeii
oprind-o să meargă mai departe
ca pântecele balonat al unui poliţist
fericit cu puterea dată de lege și armă
frumusețea e tot mai departe
cea care ar fi putut transforma
ura în iubire.
Niciun comentariu: