 |
| FOTO: Lucian Petru GOJA |
greutatea interioară înclină balanţa
seara după ploaie când cineva îşi strigă câinele
între coaste o rană expusă
pe care oamenii o lovesc cu ciocanul pentru şniţele
zâmbetul fals mascând sângele cactusului rupt
nesiguranţa ca o autoflagelare pe furiş
şi corpul sfârşit solidar cu inima
cu ochii înceţoşaţi
visezi la copacul care îşi va trage seva din cadavrul tău
sau la dezintegrarea celulă cu celulă
împrăştierea lor în apă ca nişte ouă de broască
culorile neidentificabile ale gunoului din container
sunt culorile gândurilor tale
cauţi cu disperare pe cineva care e ca tine
la capătul drumului te întâlneşti cu singurătatea
o saluţi ca pe un vechi prieten
ca pe nişte fire de nisip găsite pe piele
la mult timp după ce ai venit de la mare
îţi induci speranţa că mai există viitor
căutând ştiri despre noile descoperiri ştiinţifice.
Niciun comentariu: