 |
| FOTO: Lucian Petru GOJA |
prietenele mele se zbat în lupte personale
fericirea le scapă din mâini ca un balon cu heliu
pacea mea roză nu le ajută cu nimic
captivă între ziduri impermeabile
unde o femeie şi un bărbat trecuţi de prima tinereţe
plutesc pe un nor de vată de zahăr
când vei ajunge să scrii despre durerile altora
mi-a spus odată un scriitor hârşit
abia atunci scrisul tău va conta
pentru asta a trebuit să trec patruzeci şi trei de vămi
şi să plutesc peste mări de eşecuri
cu pânzele rupte şi timona defectă
să-mi rup carnea trupului cu mâna stângă
să-mi înmoi ochii în sângele propriei inimi
până când venele mi s-au uscat ca nişte vrejuri
şi un necunoscut le-a umplut cu apă vie
abia atunci ochii mi s-au deschis înafară
abia atunci am ghicit golurile din viaţa altora
am auzit strigătele de ajutor de lângă mine
mi-am lipit palma de peretele de sticlă
al universului meu mic
am simţit vibraţia unor inimi
care nu-mi aparţin.
Niciun comentariu: