Musca

-Prima datorie a soldatului este să fie disciplinat. Disciplina trebuie să vă intre în sânge şi să o simţiţi nu doar când facem instrucţie, ci şi în orele de repaus, la masă, când vă spălaţi pe dinţi sau când dormiţi.

Colonelul Donţu stătea drept în faţa plutonului şi vorbea cu voce puternică, răspicat şi hotărât. Vestonul îi era încheiat până sus, dunga pantalonilor era perfectă, dar faţa şi chelia îi străluceau, transpirate. Soarele de primăvară dogorea. Soldaţii nu îndrăzneau nici să-şi mişte privirea, cu atât mai puţin să nu fie atenţi sau să şuşotească.

-Ţineţi minte: duşmanul apare de unde nu te aştepţi. În luptă, întotdeauna elementul surpriză e cel mai periculos.

Colonelul Donţu alungă cu palma o muscă ce se învârtea în jurul capului său, apoi continuă:

-Pentru a învinge duşmanul, niciodată forţa nu va fi suficientă. Indiferent cât suntem noi de puternici şi cât este duşmanul de slab, forţa nu va fi suficientă.

Foto: Lucian Petru Goja

Colonelul Donţu se plesni peste frunte, apoi îşi privi palma, dar musca nu era acolo.

-Ea va trebui dublată întotdeauna de... Spuneţi!

-Dis-ci-pli-nă!, strigară într-o voce soldaţii.

-Greşit, spuse colonelul Donţu, de pe fruntea căruia apa curgea şiroaie. De disciplină şi inteligenţă, soldaţi!

Colonelul Donţu se opri brusc. Avea ochii bulbucaţi. Îşi drese vocea, apoi tuşi scurt. Plescăi de câteva ori. Faţa, chelia şi gâtul îi deveniră stacojii. Apoi băgă mâna în buzunarul pantalonilor, scoase batista, o despături şi o duse la gură. Se uită la conţinutul ei, mai mult cu ură decât cu greaţă, apoi împături batista la loc şi o vârî în buzunar. Doborîse duşmanul, dar nu aşa cum şi-ar fi dorit. Îşi îndreptă spatele şi strigă:

-Soldaţi, drepţi! Sunteţi liberi.

Apoi se îndreptă spre popotă. Simţea nevoia să bea ceva.