Acum,
când mă gândesc la tine, nu simt ură și nici măcar dezamăgire,
ci doar umbra unei tristeți dulci, precum durerea aceea a cărei
prezență e mai puțin chinuitoare decât lipsa ei. Ești prezent în
mine în fiecare zi, dimineața merg cu tine la serviciu, peste zi
sunt alături de tine când stai de vorbă cu clienții, seara merg
cu tine acasă și încerc să simt ceea ce simți tu când îți
săruți soția, când îți ții în brațe copilul. Nu am fost
geloasă nici măcar un moment, pentru că nu te-am simțit al meu
nici măcar pentru o secundă. Tu ai fost mereu aparținător unei
alte lumi, o lume la care eu nu am cum să ajung și care îmi va fi
mereu străină. Și totuși, uneori îmi imaginez că toate
obstacolele acestea ar lipsi, că privirea aceea pe care ți-o simt
până în fundul sufletului s-ar putea concretiza într-o legătură,
și știu că ne-am înțelege de minune. Pentru că, dincolo de
limitele noastre sociale, noi semănăm, noi gândim la fel în multe
privințe, disprețuim aceleași convenții, iubim aceleași
principii, râdem la aceleași glume.
Eu
râd aici, tu râzi acolo. Niciodată împreună.
 |
| Foto: Lucian Petru Goja |
Acum,
la capăt de drum, mă uit în urmă și văd că, de fapt, drumul nu
a existat. Că a fost mereu doar un capăt, că începutul a coincis
mereu cu sfârșitul, că destinul era trasat din start. Și că doar
încăpățânarea mea, doar imposibilitatea de a privi adevărul în
față ne-au adus în acest punct. Acest punct care nu este cu nimic
diferit de punctul în care ne aflam acum un an. Sau acum patru ani.
Patru ani, ce timp irosit! Timp în care nu mi-ai dat motive să
zâmbesc, și totuși am zâmbit, timp în care nu mi-ai dat motive
să mă supăr, și totuși am suferit, timp în care privirile tale
nu transmiteau nimic, și totuși eu mă hrăneam din ele.
 |
| Foto: Lucian Petru Goja |
Nu,
acestea nu sunt gânduri de despărțire. Noi nu ne putem despărți.
Noi am fost și vom fi despărțiți dintotdeauna. Restul sunt doar
visuri. Iluzii spulberate de câteva vorbe bine alese. Vorbe reci,
politicoase, pe care le folosești atunci când vorbești cu
clienții. Ca să nu ți se poată reproșa nimic. Corectitudine de
gheață.
Mă
uit în urmă și nu regret nimic. Am încercat să ajung la tine, am
făcut tot ce am știut să mi te apropii. Nu e nici pe departe
primul meu eșec, dar poate că e ultimul. Pentru că dacă nu
încerci, nici nu poți greși. Speranța e cea mai mare prostie a
omului.
Vine
primăvara fără tine.
Niciun comentariu: