Sărut pe ceafă

Lumina aceasta aproape albă, firele minuscule de praf plutind în dârele incandescente, starea aceasta de liniște deplină, de salt înafara timpului o fac să se gândească la el. La vremurile în care lucra în vechiul birou, doar ea cu Dinu, și la după-amiezele încremenite în care ea, ascunsă după ghiveciul cu crăciuniță, îl pândea ore în șir.

Uneori se prefăcea că nu înțelegea un articol de lege și atunci mergea lângă el, îi dădea textul și făcea un pas în spate, ca să îi poată privi ceafa. Locul acela ascuns, atât de vulnerabil, o făcea să îl dorească. Ar fi vrut să îl sărute în punctul acela, să îl lingă ușor cu vârful limbii, și, stăpânindu-se, își promitea că va face asta odată și odată, că îl va lua prin surprindere și plăcerea lui va fi atât de mare, încât se va îndrăgosti de ea pe loc.

Ar fi vrut să îl cunoască mai bine. Discuțiile lor se rezumau la subiecte legate de serviciu, eventual la gusturile culinare sau la unele articole de prin ziare. Dinu nu vorbea niciodată despre familie, despre hobby-uri, despre ce făcea în timpul liber. De câte ori a încercat să intre tiptil în sufletul lui, s-a lovit de un zid.

Foto: Lucian Petru GOJA

Mara a observat că îi plăceau florile. Pe biroul lui și pe pervazul ferestrei a așezat ghivece cu plante, pe care le îngrijea meticulos. Așa că și-a adus și ea, de acasă, un ghiveci cu o crăciuniță, deși era luna martie și crăciunița nu arăta deloc spectaculos. Cea mai mare bucurie a ei era să îl vadă pe Dinu curățându-i floarea și udând-o.

I-a venit ideea să încerce să comunice cu el altfel. Pentru că era pasionată de origami, a confecționat o lalea, a cărei floare avea în interior un mesaj de dragoste. Floarea era montată pe un bețișor de lemn, pe care l-a înfipt în pământul din ghiveciul crăciuniței.

O dată la câteva zile, răsărea o nouă lalea, cu un mesaj diferit. Mara nu avea de unde să știe dacă Dinu îi citea sau nu mesajele, dar de la o vreme i s-a părut că lalelele erau mai puține. Într-o zi, în timp ce stătea la birou și citea niște articole de specialitate, Dinu s-a apropiat de ea, s-a aplecat deasupra ei și, chiar când Mara a crezut că o s-o sărute, s-a auzit o bătaie în ușă. Dinu s-a întins mai mult, a apucat o carioca de pe birou și a spus: „Da, vă rog!”.

În birou a intrat o femeie tânără, cu părul brunet, numai bucle, care s-a prezentat drept Ioana. S-a așezat lângă Dinu și au vorbit o vreme pe un ton jos, astfel că Mara nu a reușit să înțeleagă nici măcar o frază. Dar le-a văzut fețele radiind și mâinile atingându-li-se aparent întâmplător, și o spaimă uriașă s-a cuibărit în sufletul ei.

A urmat o perioadă în care Dinu nu și-a mai dat interesul pentru muncă. Pleca înainte de încheierea programului aproape în fiecare zi și la prânz nu își mai mânca sandwich-ul cu Mara, ci mergea la masă în oraș. Mara nu mai știa ce să creadă: lalelele dispăreau constant, deci Dinu îi citea mesajele, dar lipsea tot mai des. Așa că într-o zi i-a spus că ea se săturase de atâtea sandwich-uri și că ar vrea să meargă cu el la masă. L-a văzut surprins, dar fără ca el să obiecteze.

Dinu a dus-o la restaurantul vienez. S-a îndreptat direct spre o masă din fundul sălii, semn că acolo obișnuia să mănânce. În timp ce încerca Mara să închege cu Dinu o discuție cât de cât plăcută, a apărut și Ioana. Dintr-o dată, Dinu a început să comunice doar cu ea, nu numai din vorbe, ci și din priviri. Mara tremura din tot corpul. Când Ioana și-a căutat în poșetă oglinda, Mara a zărit câteva lalele boțite înăuntru. A simțit că se sufocă.

A doua zi, Ioana a venit la birou în jurul prânzului. I-a adus lui Dinu o caserolă cu mâncare și a cerut un cuțit pentru salată. Au invitat-o pe Mara să mănânce împreună, dar ea s-a scuzat că o doare stomacul. Apoi, Ioana a plecat. Lama cuțitului era încă umedă când Mara s-a strecurat în spatele lui Dinu, s-a uitat cu jind la ceafa lui și s-a gândit că nu mai avea să îl sărute în punctul acela niciodată. Așa cum văzuse în filme, a încercat să facă o mișcare scurtă și precisă cu cuțitul la gâtul lui. El, însă, i-a dat peste mână. Obiectul tăios a zburat cât colo. Mara l-a apucat de gât cu ambele mâini, încercând să îl sugrume, dar bărbatul era mai puternic. A prins-o de încheieturi și i-a răsucit mâinile la spate. Femeia gâfâia și plângea.

A trimis-o acasă. I-a spus că nu face plângere la poliție, cu condiția ca ea să își dea demisia chiar în ziua aceea. I-a mai spus că de la început i s-a părut ciudată, cu crăciunița ei adusă la birou în luna martie și cu felul ei de a-l privi pe ascuns ore întregi.

Mara a început să-și caute un job nou chiar de a doua zi. Nu a durat prea mult, e o bună profesionistă. A avut doar pretenția să aibă un singur coleg de birou, și acela să fie bărbat. A încercat mai multe variante. S-a hotărât doar după ce și-a văzut viitorii potențiali colegi.

De câteva zile, s-a instalat în noul birou. Acum, cu fișa postului în mână, se apropie de bărbatul care îi e coleg. Îi privește lung ceafa și simte o dorință puternică de a-l săruta.