 |
| FOTO: Lucian Petru GOJA |
(Poţi să mă vezi citind poemul AICI)
am mâinile pătate de sânge
îmi omor
sentimentele unul câte unul
le
tai gâturile cu lacrimi în ochi
precum
o mamă îşi ucide pruncii
în mod normal sunt
o femeie de treabă
cred că virusul
acesta ne afectează
în cele mai bizare
moduri
vieţile noastre au
fost modificate genetic
au fost transformate
în lungi aşteptări disperate
plictiseala a ciobit
iubirile fragile
numai eu nu mă
plictisesc mi-am găsit un nou hobby
cultiv cu nerăbdare
planta pietroasă
din care îmi va
creşte coaja sufletului
coconul care îl va
feri de dezintegrare
răceala ta e o armă
albă pentru sufletul neprotejat
am ajuns să nu ne
mai recunoaştem
ne ascundem trăirile
ca şi cum ar fi ceva ruşinos
ca şi cum am purta
măştile chirurgicale direct pe suflet
despărţire fără
reproşuri fără crize fără înjurături
dragostea noastră
nu a spus niciodată „pentru totdeauna”
noi
doi ne-am ferit mereu de minciuni
frumoase chiar dacă
nu am spus
lucrurilor pe nume până la capăt
noi doi ne-am
mărturisit mai multe privindu-ne în ochi
decât rostind
cuvinte
vorbele pot fi
înşelătoare
dar privirea e chiar
inima expusă la vitrinele orbitelor.
Niciun comentariu: