Ne întrebăm cine suntem de fapt

FOTO: Lucian Petru GOJA

m-am trezit din somn obsedată de un nume

familiar dar nu am reuşit să îmi amintesc

al cui era a fost ca şi cum aş fi pierdut pe cineva important

a fost ca şi cum aş fi pierdut o parte din mine

nasul o ureche sau o bucată bună de ficat

apoi toată ziua m-am gândit la tine

la felul în care ne jucam aruncând unul în celălalt

cu portocale sau poate

că asta nu s-a întâmplat niciodată

singurătatea te face uneori să îţi inventezi o viaţă paralelă

pe care ajungi să o cunoşti mai bine decât propriul trecut

ca nişte robinsoni pe insulele noastre suprapuse

dansăm pe ritmuri tribale în faţa oglinzii

ne pictăm trupurile goale în culori crude

şi şedem aşa pe pervazul ferestrei privind strada pustie

facem tot ce mamele noastre şi societatea

ne-au învăţat să nu facem

şi ne întrebăm cine suntem de fapt

cât despre mine

doar moartea prietena mea din adolescenţă

mă cunoaşte cu adevărat cu bune

dar mai ales cu rele noi de atâtea ori

am stat la taifas niciun secret nu stă între noi

suntem ca două surori gemene

incomplete una fără alta

uneori trec luni întregi fără să ne vorbim

dar apoi ne regăsim ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat

eu şi moartea mea

ultima dată la o cafea i-am spus:

atunci când nu eşti iubit

pielea sufletului tău se umple de mâzgă

uitarea e scârboasă ca o brânză veche

pe care ai uitat să o arunci la gunoi

iar moartea a zâmbit trist şi m-a întrebat:

mie-mi spui?