FOTO: Lucian Petru GOJA |
Exagerezi cu dragostea ta, mi-ai zis într-o zi
fără ca măcar să
foloseşti cuvinte
(acum ştiu să
te citesc dintr-un surâs dintr-o virgulă
rostite la telefon
dimineaţa înainte de cafea)
ţi-am dat dreptate
deşi n-am spus nimic
inima mea e învelită
în văluri de mătase
care se umflă ca
suflate de vânt
la fiecare privire a
ta la fiecare gest mărunt de iubire
ai dreptate voi
învăţa de acum înainte
sunt o elevă
conştiincioasă, rod mereu capătul creionului
o să-mi păstrez
sentimentele în borcane ermetice
cu capace roz şi
etichete
mă voi feri să le
agit ca să nu dea pe dinafară
ca şampania în zi
de sărbătoare
de fiecare dată
când tu îmi vei spune o vorbă bună
sau mă vei mângâia
cu cu o inflexiune a vocii.
mai visez şi acum
că ne vom întâlni ca înainte
că te vei apropia
uşor de mine iar eu
voi deveni brusc
euforică şi puţin confuză
ca şi cum aş citi
versuri cu mintea scăldată în alcool
nu aş recunoaşte
niciodată dar ştiu cumva vag
ca şi cum aş fi
visat ca şi cum aş fi trăit într-o viaţă anterioară
că urmele pe care
le-am lăsat în sufletul tău
ca nişte amprente
pe o oglindă veche tulbure
se vor şterge cu
timpul vor deveni tot mai vagi
până când vor fi
de nerecunoscut
atunci abia atunci
dacă nu voi fi îmbătrânit prea mult
te vei putea
îndrăgosti de mine din nou.
Niciun comentariu: