Linişte

FOTO: Lucian Petru GOJA

La umbra copacului care creşte din inima mea

stăm noi: doi oameni cu sufletele ridate

dar care încă mai ştiu să iubească.

Nu ies scântei când sufletele noastre zbârcite se ating

doar o linişte ca o apă întinsă

în care sar cu bucurie peşti.

O barcă de lemn pluteşte fără ţintă

refuzi să vâsleşti iar eu

nu vreau să-ţi cer nimic.

Mă tachinezi ca un şcolar cu chipiul pe ochi

iar eu mă întreb de ce nu pot cânta ca o mierlă

ca să-ţi arăt cât de fericită sunt.

Te iau de mână şi împreună

ascultăm zgomotele universului

în care doar noi suntem o pată de linişte.

Despre linişte nu se pot spune prea multe

decât că e completă cum complet e oul

în perfecţiunea lui.

Dacă te uiţi la el în lumina soarelui

vei vedea înăuntru un bărbat şi o femeie

cu sufletele zbârcite de prea multă viaţă

îmbrăţişându-se.