 |
| FOTO: Lucian Petru GOJA |
Te îndepărtezi încet pe câmpia de sticlă
ochii
mei miopi te privesc de parcă
prin
simpla lor forţă ar putea să te ţină în loc
în
urma ta iarba rămâne arsă
şi
în aer plutesc fulgi de cenuşă
voi
învăţa să nu te mai iubesc
cu
răbdare, chinuit
precum
cândva tabla înmulţirii
aşa cum în adolescenţă
am
învăţat să nu mă iubesc nici pe mine
sunt
o femeie obosită
prea
mult am rătăcit pe străzile acestui oraş
căutându-te
până
când harta lui
mi
s-a desenat pe piele
acum,
dacă vreau să te găsesc
trebuie
doar să mă privesc în oglindă
să
te caut printre cutele şi ridurile pielii vlăguite
ca
pe un papirus îngălbenit
te
văd cum aluneci încet pe câmpia de sticlă
cum
cobori de pe coapsa mea pe gresia rece
în
urma ta, pielea rămâne arsă
şi
fulgi de cenuşă mi se lasă pe ochi.
Niciun comentariu: