 |
| FOTO: Lucian Petru GOJA |
Prietena
mea mă întâmpină uneori în intersecţie. Mă vede din depărtare
şi aleargă spre mine. Mă strânge tare în braţe şi îmi
zâmbeşte cu ochii plini de speranţă şi tristeţe. Prietena mea
nu ştie că uneori când trec prin intersecţia noastră fac ochii
roată şi mă rog să nu ne întâlnim. În zilele acelea ştiu
exact câţi bani am în portofel şi pentru câte pâini îmi ajung:
atâtea pâini câte zile până la salariu.
Prietena mea apare exact
în zilele acelea sau poate că zilele acelea sunt cele mai multe în
calendarul nostru comun. Atunci îmi spune ştii, azi e ziua mea. Şi
ce cadouri ai primit?, o întreb - căci toţi copiii ar trebui să
primească de ziua lor un dar cât de mic. Nimic, îmi spune în timp
ce coada brunetă îi saltă vesel pe spate şi îmi aruncă o
ocheadă rugătoare.
Azi nu am bani, îi spun cu jumătate de gură.
Ai ceva bun prin frigider, pe acasă?, mă întreabă gata să îmi
facă o vizită. Atunci văd magazinul unde îi place să aştepte oamenii
intrând la cumpărături şi îi cumpăr o ciocolată şi un suc.
Măcar o panglică roşie de-aş fi avut, gândesc, dar prietena mea
înhaţă ciocolata cu un zâmbet larg şi-mi spune că asta e
preferata ei. Prietena mea nu ştie că i-am cumpărat-o de teamă să
nu afle unde locuiesc. De teamă să nu o găsesc de acum înainte în
fiecare dimineaţă în faţa uşii mele.
Prietena
mea nu ştie că atunci când îmi număr prietenii pe degete ea nu e
niciodată printre ei.
Niciun comentariu: