Tot anul, moartea e rățușca urâtă
alungată în afara câmpului înflorit al vederii
la marginea mlăștinoasă a minții
ca să nu ne infecteze cu tristețea ei.
Se știe, nimic nu e mai contagios decât tristețea
ea se îmbibă în pojghița subțire a lumii
și trece prin ea ca o apă întunecată
în care înoată milioane de pericole nevăzute.
În fiecare toamnă, însă, într-o zi anume
porțile cerului se izbesc de perete
în murmur de voci și clinchet de pahare
atunci viii ies în întâmpinarea morților
cu cozonaci pufoși și horincă arzătoare
morții plutesc ca un abur pe deasupra cimitirelor
răspândind miros de crizanteme
ochii lor umezi lasă picături de brumă
pe mormintele luminate.
Niciun comentariu: