Oglinzi

 

FOTO: Lucian Petru GOJA  

Mă plimb dintr-o cameră în alta, evit oglinzile

toate sunt înlăuntrul meu, niciuna nu e blândă cu mine

aș vrea să mă văd așa cum mă vezi tu

poate că mușchii feței mi s-ar relaxa într-un zâmbet

ca atunci când vezi toamna pe plajă o bătrânică

jucându-se cu un balon roșu

Stau întinsă pe canapea, ochii în tavanul fals

fac inventarul lucrurilor pe care aș vrea să le schimb la mine

lista e lungă ca punctele cenușii din decorul plafonului

iar Moș Crăciun e doar un bătrân impotent

E prea târziu să mai schimbi ceva acum

îmi șoptește o voce din urechea internă

afară e întuneric și frig și tu ai uitat

numărul iernilor în care fulgii ți s-au lipit de nas

ei au uitat că tu exiști că tu ai dorințe

ești doar un tren marfar care trece gol prin gară

în timpul sărbătorii orașului

În jurul pleoapelor am ace de gheață

mi-am anulat toate dorințele precum zborurile în timpul unei furtuni de zăpadă

vreau din trupul meu cavernos să rămână doar ochii

să pot privi orașul fără ca nimeni să mă observe

frumusețea să îmi umple ventriculele

să adun imagini ca o femeie cochetă

care strânge mărgele fără ca niciodată să îi ajungă

și și le pune pe toate la gât.