Decembrie

 

FOTO: Lucian Petru GOJA        

E doar un radio vechi, la care părinții mei

ascultă bancuri răsuflate din anii ‘90

e doar un radio la care cândva cuvântul „Brașov”

era spaimă, revoltă și moarte, arme și tancuri

e doar un radio vechi, prin care, în zilele întunecate de iarnă

frigul ne intra în oase și în inimile noastre mici

strânse covrig de prea multă teroare

ascultam oftaturile oamenilor cenușii

strânși la coadă la lapte la 5 a.m.

trupuri în care foamea se lăfăia ca un parazit permanent

simțeam mirosul pâinii vechi din alimentare

izul de șobolani din depozitele goale

radioul era mare cât trupul meu de copil

când spunea „aici Europa Liberă” mă ascundeam sub pat

părinții mei îmi spuneau să nu povestesc nimic la școală

am povestit o dată și în clasă s-a lăsat o tăcere friguroasă

tovarășa mi-a făcut semn să stau jos și a predat lecția mai departe

pe stradă autobuzul hărtănit ducea minerii la mină

trupuri negre înfofolite în pufoaice

frigul înghițea pofta de râs și de viață

se lățea în spațiul carpato-danubiano-pontic

și creștea în inimile noastre ura

ei spuneau că dușmanii stăteau la pândă la graniță

numai că dușmanii eram fiecare dintre noi

ne urmăream fiecare mișcare, fiecare vorbă, fiecare gând

și ca într-un joc pe computer

ne dinamitam unii pe alții cu o iscălitură

e decembrie, pe ușa dulapului stă atârnat un sutien

sunt singură și în trupul meu încap câteva radiouri

frigul îmi locuiește în oase precum

laptele mamei o viață în celulele copilului

mă ascund sub pat de fiecare dată când aud

cuvântul „libertate”.