 |
| FOTO: Lucian Petru GOJA |
în jurul meu oamenii cad răpuși de depresie
precum brazii în preajma crăciunului
se râde mult se râde crispat isteric
se râde de orice mai ales de moarte
și răsuflarea ei ne îngheață rânjetul pe buze
singurătatea îmi strivește creierul ca sânul la mamografie
știu pe de rost fiecare detaliu al terariului meu
desenez în fiecare zi trasee ies la plimbare
printre pietre și tufișuri în miniatură mă prefac uimită
sfârșesc prin a râcâi geamul cu gheara doar doar mă va salva cineva
zilele trec la fel
mă culc când e ora de culcare
mă trezesc când e ora de trezire
îmi lipesc palma de oglindă ca să-i simt căldura
fericirea fostului fumător când visează o țigară aprinsă
în piept am o replică în miniatură a apartamentului meu
acolo inima mea bate în gol
în cutia craniană urlă singurătatea
ecourile se lovesc de pereții apartamentului
se clatină ca un vas pe o mare furioasă
prin geam răzbate azurul liniștitor al facebook-ului
natural ca o coca-cola
beculețele din brad luminează o hartă a metastazelor
i-am cerut lui moș crăciun o pereche de sâni noi
dar el nu vine anul acesta
se zvonește că a luat virusul
sub brad o cutie de antidepresive legată cu fundă roșie
merg perfect cu o felie de cozonac
viitorul e un tub de neon
în spatele unei reclame la fericire.
Niciun comentariu: