Dincolo

 

FOTO: Lucian Petru GOJA   

lumina îşi taie cărări

în craniul meu precum

un bătrân care coseşte iarbă

pe dealul auriu

ochii mei buretoşi îţi absorb imaginea

o solidifică

precum mierea zaharisită

globulele roşii o poartă prin mine

ca pe o pradă

inima strânge cristalele de diamant

în cufărul ei de carne

mugeşte ca un animal în rut

trece cu tropot de copite peste lumină

spărgând-o în mii de chipuri

care toate îţi seamănă

ca şi cum un singur tu n-ar mai fi de ajuns

ca şi cum inima mea ar căuta un refugiu

de la un tu la alt tu

ca şi cum dincolo de zidul

format din replici perfecte ale tale

(din ochi în care joacă precum pe suprafaţa unei ape

imaginea mea răsturnată, retuşată

din guri care-mi rostesc numele

mângâindu-l)

dincolo de acest obstacol crescut în mine

ca o vietate neajutorată

nu ar mai fi decât deşertul

sărat al lacrimilor.