Domnul Tic, de la căţel de companie la personaj de cărţi

În noaptea de 19/20 august, pe la ora 1, îmi scrie o prietenă stabilită în America, despre o prezentare de carte care urma să aibă loc a doua zi. Am încredere în gusturile ei literare, aşa că m-am dus, neştiind aproape nimic despre autoare şi absolut nimic despre carte. Aveam să aflu că este vorba despre nu una, ci trei cărţi, o autoare şi un căţel. Scriitoarea e Laura Băban, de loc din Iaşi; căţelul e Domnul Tic, mare vedetă pe Internet; iar cele trei cărţi sunt, în această ordine: „Domnul Tic şi alte iubiri de pe Muşatini”, „Domnul Tic şi alte iubiri de prin lume” şi „Domnul Tic – o iubire până la soare şi înapoi”.

Am cunoscut-o pe Laura şi am stat puţin de vorbă. Despre ce, puteţi afla citind interviul de mai jos. Are studii de jurnalism, este tânără, frumoasă şi dezgheţată. Tic era şi el de faţă, confirmându-şi portretul de jucăuş, zugrăvit de autoare. Alături erau curioşi mici şi mari, dar şi câţiva copii care participau la un atelier de imprimat tricouri cu chipul lui Tic. Atât atelierul, cât şi prezentarea de carte au fost organizate de mall-ul VIVO! din Baia Mare.

Mi-am cumpărat şi eu o carte, prima din trilogie, şi am apucat să citesc câteva zeci de pagini. Este o scriitură uşoară, de vacanţă, sau bună de citit la un ceai, când stai tolănit într-un fotoliu moale.

O scriitură proaspătă, care dă dovadă despre talentul Laurei, dar care îşi propune şi reuşeşte să fie optimistă, fără cugetări abisale, cam ca o acadea colorată. E un fel de a scrie care nu îmi este apropiat, dar care pe Laura Băban o prinde şi care are, cu siguranţă, o mulţime de adepţi. Cărţile sunt frumoase, cu coperţi cartonate, îngrijite, cu fotografii color în interior, fiind disponibile şi mai multe variante de semne de carte. Laura, Andrei şi Tic au creat împreună o poveste, în jurul căreia s-a dezvoltat o comunitate de internauţi, şi chiar o mică afacere. Este un exemplu de succes.

Mi-ai spus că aceste trei cărţi sunt nişte jurnale de fericire despre doi oameni şi un căţel. Cum s-au născut ele?

Acum patru ani, Tic a fugit de acasă. Şi căutându-l timp de 10 zile cu ajutorul tuturor oamenilor de pe Facebook care au dat share şi apelând la media, la ziare, la radio, fiind transmis anunţul meu cum că îmi caut căţeluşul şi ofer recompensă, am reuşit să-l găsesc. Şocul pierderii, apoi şocul regăsirii au fost atât de mari, încât mi-am dat seama că trebuie să fac ceva.

Nu pot să schimb ce se întâmplă şi nu pot să-i conserv pe cei pe care îi iubesc ca să nu dispară niciodată. În schimb, pot să scriu despre momentele noastre de fericire. Şi am început să scriu despre Tic, despre viaţa noastră om – căţel, tot ce am descoperit eu mai frumos şi mai vesel şi mai fericit. Şi pe urmă am extins această poveste, am făcut borcane de dulceaţă cu ce e mai frumos în viaţă, lucrurile care se uită sau care se duc sau pe care nu ni le mai amintim atunci când avem nevoie de o doză de optimism. Scriam. Scriam de fiecare dată când eram fericită sau dintr-un preaplin de bine. Şi am adunat texte timp de un an pe pagina mea de Facebook, iar prietenii care s-au adunat în jurul poveştii noastre au început să mă încurajeze să scriu o carte. Aşa a apărut primul volum.

Multă lume are un animal de companie, unii chiar un căţel. Ce îl face pe Tic atât de special, încât să se scrie cărţi despre el?

Cărţile nu sunt despre Tic, ci cu Tic, pentru că atunci când ai un căţel, fiecare zi este cu un căţel. Nu există sâmbătă şi duminică, nu poţi să-ţi iei liber de la căţelul tău. Cel puţin pentru mine. Tic merge după mine oriunde. Nu este un căţel special şi eu nu sunt un om special, sunt un om obişnuit şi el este un căţel obişnuit, dar am găsit o formulă de a transmite ceea ce noi trăim. Şi cred că asta a devenit special: felul în care oamenii se simt bine în jurul nostru, în jurul poveştii noastre, felul în care oamenii ne caută şi ne scriu că îi entuziasmăm, că îi încurajăm să îşi urmeze şi ei visele sau că le-am dat încredere să îşi ia şi ei un căţel. M-am trezit că pot să răspândesc bine în jurul meu. Şi atunci am continuat să scriu şi să las povestea noastră să înflorească şi în a doua carte şi în a treia carte şi atunci s-a conturat o trilogie pe care n-am plănuit-o şi nu am ştiut despre mine că sunt scriitoare, dar s-a întâmplat.

În jurul acestor cărţi ai ţesut şi o poveste de marketing. Ai ştampile, tricouri, sacoşe...

Da, ne-am distrat. Tricourile fac parte dintr-o campanie făcută de nişte prieteni de-ai mei pentru a mă ajuta să scot al treilea tiraj din volumul doi. Pentru că aşa a început povestea noastră, cu ajutorul prietenilor, cu ajutorul donaţiilor, am început să-mi vând rochiile ca să pot să adun bani, pentru că mi-am dat seama că vreau să rămân un autor independent şi nu să apelez la o editură, fiind jurnalele mele, o poveste atât de aproape de mine şi atât de intimă. Şi atunci am găsit tot felul de soluţii, pentru că nici nu poţi să stai în camera ta în fotoliu şi să plângi că nu poţi şi nu există soluţii. Încerci să te joci şi să te bucuri. Lucrurile astea sunt construite în patru ani, nu am venit eu într-o seară să spun am să creez un brand şi am să scot trei cărţi şi am să am o ştampilă şi şapte tricouri. Au venit toate de la sine.

Mă gândesc că poate şi alţi autori la început de drum ar avea ce să înveţe din experienţa ta.

Nu am o reţetă, dar cred în sfatul pe care l-am primit şi eu: fă ceea ce te face să te simţi bine şi te face fericit, lucrul de care tu eşti mândru să-l faci. Pentru că atunci când faci ceea ce eşti, oamenii simt asta şi cred că aşa au rămas cu mine, mi-au cumpărat cărţile, le-au cumpărat pentru alţii, le-au dat cadou de Crăciun şi a crescut povestea noastră.