"Roagă-te ca diavolul să se întoarcă în iad" – un film perfect pentru 8 Martie

Centre for Social Transformation, Creators of Peace (COP) România şi Centrul pentru Dezvoltare Durabilă Greentin marchează ziua de 8 Martie printr-o proiecţie de film documentar la Biblioteca Judeţeană "Petre Dulfu" din Baia Mare. 
Pray the Devil Back to Hell (Roagă-te ca diavolul sa se întoarca în iad) este povestea extraordinară a unui grup de femei din Liberia care si-au unit forţele, în toiul unui sângeros război civil între rebelii violenţi şi regimul corupt al lui Charles Taylor, acestea câştigând în cele din urma în anul 2003 pacea mult aşteptată în această ţară nimicită de război.
Reuşita de importanţă istorică a acestor femei şi-a găsit ecou într-un film documentar care combină interviuri recente, imagini de arhivă şi scene din Liberia de azi, cu scopul de a relata experienţa trăită de aceste femei care au jucat un rol esenţial în instaurarea păcii în propria lor ţară.
Femeile din Liberia sunt dovada vie că opunerea de rezistenţă non-violentă şi curajul moral pot să învingă chiar şi acolo unde cele mai mari eforturi ale diplomaţiei tradiţionale au dat greş. 
Demonstraţiile lor au culminat cu extrădarea lui Charles Taylor şi alegerea lui Ellen Johnson Sirleaf ca prima femeie din Africa aleasă şef de stat, marcând în acest fel avangarda unui nou val de femei, în întreaga lume, care preiau controlul asupra destinului lor politic. 
Filmul o are drept protagonistă pe Leymah Roberta Gbowee, laureată a Premiului Nobel pentru Pace în 2011. In documentar mai figureaza si Ellen Johnson Sirleaf, la vremea aceea presedinta Liberiei, de asemenea Laureată a Premiului Nobel pentru Pace în 2011.

Femei din Liberia demonstrând în faţa Ambasadei SUA din Monrovia, în iulie 2003

Filmul este subtitrat in limba română.

                                            Rezumat

Pray the Devil Back to Hell (Roagă-te ca diavolul să se întoarcă în iad) este o captivantă mărturie despre un grup de  femei curajoase şi vizionare care au revendicat pacea în Liberia, o ţară distrusă de război civil timp de decenii. Reuşita de importanţă istorică a acestor femei şi-a găsit ecou într-un film documentar care combină interviuri recente, imagini de arhivă şi scene din Liberia de azi, cu scopul de a relata experienţa trăită de  aceste femei care au jucat un rol esenţial în instaurarea păcii în propria lor ţară.

                                    Despre film

Pray the Devil Back to Hell este povestea extraordinară a unui grup de femei din Liberia care si-au unit forţele, în toiul unui sângeros război civil între rebelii violenţi şi regimul corupt al lui Charles Taylor, acestea câştigând în cele din urma în anul 2003 pacea  mult aşteptată în această ţară nimicită de război.

Pe măsura ce rebelii asediau în forţă capitala Monrovia, iar dialogul pentru pace intra în colaps, femeile din Liberia – creştine şi musulmane împreună – au format o linie albă de demarcaţie, subţire dar de nezdruncinat, şi au cerut cu succes încetarea luptei, fiind înarmate doar cu tricouri albe şi cu curajul propriilor convingeri.

Într-o scenă remarcabilă, femeile, care baricadaseră clădirea din Ghana unde  discuţiile pentru stabilirea unui acord de pace între forţele opozante intraseră în impas,  (femeile) au anunţat că nu vor pleca de acolo până când o înţelegere va fi încheiată. Ameninţate fiind cu evacuarea, acestea apelează la cea mai straşnică armă din asenalul lor – ameninţarea că îşi vor scoate hainele. Această metodă a funcţionat.

Femeile din Liberia sunt dovada vie că opunerea de rezistenţă non-violentă şi curajul moral pot să învingă chiar şi acolo unde cele mai mari eforturi ale diplomaţiei tradiţionale au dat greş.

Demonstraţiile lor au culminat cu extrădarea lui Charles Taylor şi alegerea lui  Ellen Johnson Sirleaf ca prima femeie din Africa aleasă şef de stat, marcând în acest fel avangarda unui nou val de femei, în întreaga lume, care preiau controlul asupra destinului lor politic.

Acest capitol remarcabil al istoriei lumii era cât pe ce să fie uitat pentru totdeauna. Războiul din Liberia şi acţiunile pentru pace au fost în mare măsură ignorate, presa internaţională fiind concentrată asupra evenimentelor din Irak.  Mai mult decât atât, modestia acestor femei a contribuit la punerea în umbră a acestei realizări.

Filmul documentar „Pray the Devil Back to Hell” reconstruieşte acele momente cu ajutorul interviurilor, metrajelor din arhivă şi a uimitoarelor imagini ale Liberiei de azi. Este o  mărturie convingatoare a potenţialului femeilor din întreaga lume de a schimba istoria popoarelor.

                      O privire asupra istoriei Liberiei

De sute, poate chiar mii de ani, au trăit oameni în pădurile tropicale de-a lungul Coastei de Vest a Africii. În general acesţia trăiau în mici comunităţi de agricultori.

Protest al femeilor din Liberia

Începând cu secolul al 15-lea, europenii au cumpărat scavi din acele părţi, la început pentru a-i folosi în Europa, iar mai tărziu pentru a-i folosi în coloniile din America si Caraibe.

Curând destinul acestei mici regiuni s-a întrepătruns cu cel al Statelor Unite ale Americii. În anul 1816, câţiva  Americani influenţi au pus bazeleSocietăţii „American Colonization” pentru a încuraja persoanele libere de culoare care trăiau în Statele Unite să se stabilească în Africa. În anul 1822, un grup restrâns de afro-americani s-a stabilit în regiunea pe care ei înşişi au numit-o Liberia. Douăzeci şi cinci de ani mai târziu, aceştia au proclamat constituirea Republicii Liberia.

Aşezările de pe coasta Liberiei erau vatră a cetăţenilor cu drepturi civile depline, în majoritate de origine americană. Ca urmaşi ai sclavilor  aceştia erau mândri de mica lor republică. Erau convinşi că primiseră misiune divină ca sub conducerea lor să-i civilizeze pe nativii africani. Marea majoritate a populaţiei Liberiei însă trăia în conformitate cu regulile stilului de viaţă colonial.

Liberia a fost o ţară lipsită de putere şi săracă până în anul 1920, când compania Firestone  a indentificat-o ca fiind ideală pentru cresterea arborelui de cauciuc. Guvernul a început să obţină venituri din taxe şi impozite  aplicate investitorilor străini. După cel de-al Doilea Război Mondial economia a crescut foarte repede datorită exploatărilor miniere şi investiţiilor în agricultură. O mică elită o ducea bine de pe urma conexiunilor cu străinătatea,  în timp ce marea masă a populaţiei, „cei de la sate” ai căror strămoşi nu trăiseră niciodată altundeva decât în Africa, aveau foarte puţine beneficii. De fapt, formele tradiţionale de guvernământ au devenit mult mai despotice pe măsură ce Liberia susţinea aceşti oameni puternici, si-i  favoriza din interior.

Fostul preşedinte al Liberiei Charles Taylor

Cu toate acestea, la mijlocul secolului 20, Liberia se bucura de o reputaţie foarte bună în rândul persoanelor de culoare din America. Avea prestigiul de a fi o republică condusă de africani, într-o perioadă în care aproape tot continentul african era sub putere colonială. Abia după ce şi alte ţări africane şi-au dobândit independenţa, Liberia şi-a pierdut mirajul. Când la acest lucru s-au adăugat şi problemele economice din anii '70, întregul fundament pe care a fost creată Republica Liberia a început să se destrame. În 1980, în Liberia s-a dat o lovitură de stat. Un guvern haotic şi violent a pregătit terenul pentru războiul civil care a durat, cu intermitenţe, din 1989 până în 2003.

Războiul din Liberia a devenit o expresie uzuală pentru a denumi brutalitatea aleatorie. Mulţi liberieni erau deja sătui de război cu mult timp înainte ca acesta să fi luat sfârşit, în vreme ce armatele rebele susţinute de către guverne străine atacau guvernul lui Charles Taylor, dictatorul ales în 1997.  Femeile liberiene cereau pace – ele se rugau ca diavolul războiului să se întoarcă în iad. După anul 2003, Naţiunile Unite au stabilizat situaţia din Liberia.

Liberia a fost condusă de Ellen Johnson Sirleaf, foarte populară în rândul liberienilor şi apreciată în întreaga lume. Ea a reuşit să primească ajutor internaţional pentru a reconstrui ţara chiar dacă multe dintre vechile probleme au rămas. O generaţie întreagă, modelată de violenţă şi conflict, intră în vârsta maturităţii, adesea fără o slujbă şi cu puţine perspective.  Războiul s-a încheiat, dar viitorul rămâne incert.

                        

Despre Dna. Leymah Roberta Gbowee - Activist de pace pentru drepturile femeilor, Laureată a Premiului Nobel pentru Pace în 2011

Leymah Gbowee (pronounţat LAY–mah, BEAU-wee) avea doar 17 ani când războiul a atins pentru prima data Monrovia. După cum spune chiar ea, s-a transformat “în doar câteva ore, dintr-un copil, într-un adult”. Cum războiul continua, Leymah nu se putea gândi decât la şansele ei zădărnicite de a urma un colegiu, şi plină de resentimente, evita orice implicare politică sau socială. Însă cu trecerea timpul, a realizat că ţinea de cetăţenii Liberiei, în special de femei, să scoată ţara din nebunia războiului civil. S-a instruit în a deveni consilier pentru persoane traumatizate, şi a lucrat cu copiii foşti-soldaţi  în armata lui Taylor. Cu cât lucta mai mult cu aceşti copii, cu atât mai mult realiza că  şi ei la rândul lor erau doar nişte victime.

Leymah Roberta Gbowee

Doamna Gbowee s-a alăturat organizaţiei Women in Peacebuilding (Femei implicate în construirea păcii) şi foarte curând a ajuns în poziţie de conducere, datorită calităţilor sale  organizatorice şi de lidership. A reaunit toate femeile din bisericile creştine formând un grup numit “Iniţiativa femeilor creştine” şi a început să lanseze apeluri pentru pace. Curând  a format o coaliţie cu femeile din organizaşiile musulmane din Monrovia şi în cele din urma s-a format “Liberian Mass Action for Peace” (Masa militantă pentru pace în Liberia).

Sub conducerea lui Leymah, grupul a reuşit  să  obţină o întâlnire cu Charles  Taylor şi să-i zmulgă promisiunea că va participa la negocieri de pace în Ghana. Mai apoi a condus o delegaţie a femeilor din Liberia în Ghana, pentru a continua să pună presiune asupra grupărilor beligerante aflate în procesul discuţiilor pentru stabilirea păcii.

Leymah Gbowee este autoarea cărţii de memorii “Mighty be our powers” (Este în puterile noastre) o cronică fascinantă a drumului parcurs de la deznădejde la reuşită, care-i va mişca profound pe toţi cei care visează la o lume mai bună. Cartea are drept co-autor pe Carol Mithers, şi este publicată de către  Beast Books.

Leymah a ţinut numeroase discursuri publice referitoare la problema femeilor  implicate în situaţii de conflict. Ea a fost consultant la mai  multe conferinţe locale şi internaţionale printre care se numără UNIFEM "Women and the Disarmament, Demobilization, Reintegration and Repatriation Process," (Femeile şi procesul de dezarmare, demobilizare, reintegrare şi repatriere) şi the United Nations Security Council's Arria Formula Meeting on women, peace, and security. (Reţeaua pentru pace şi securitate  a femeilor din cadrul Consiliului de Securitate a Statelor Unite).

Leymah a fost onorata de numeroase organizaţii, cel mai recent cu Premiul Nobel pentru Pace, în 2011 împreună cu Ellen Johnson-Sirleaf şi Tawakkul Karman. Lui Leymah i s-a acordat de asemenea premiul Blue Ribbon pentru pace de către  Harvard's Kennedy School of Government, iar în luna mai 2009 ea a acceptat în numele femeilor din Liberia premiul  John F. Kennedy Profile in Courage Award®.

Premii şi distincţii:


2011 Premiul Nobel pentru Pace

2010 „John Jay Medal for Justice” din partea John Jay College of Criminal Justice

 2010 1st Centenary Award din partea  World Association of Girl Guides and Girl Scouts (WAGGGS)

2010 „Living Legends Award oferit de Emmanuel Brinklow Seventh Day Adventist Church in 2010

2009 Premiul Gruber Prize pentru Drepturile Femeii

2009 John F. Kennedy Profile in Courage Award

Women's eNews 2008 Leaders for the 21st Century Award

Leymah este membră a African Feminist Forum and the African Women’s Leadership Network on Sexual and Reproductive Rights şi este de asemenea editor  pentru Newsweek Daily Beast în Africa.

Fiind activist social de profesie, Leymah a fost pentru mai mult de zece ani asistent social. Ca  asistent social ea  a colaborat cu Ministerul Sănătăţii, a muncit ca şi consilier la centrul pentru refugiaţi din septembrie 1995 până în martie 1996, LCL/LWF/WS Trauma Programme din mai 1998 până în martie 2003.

Doamna Gbowee este fondatorul şi directorul executiv al oragnizatiei Women, Peace and Security Network Africa (WIPSEN-A) o organizaţie non-guvernamentală din Africa, dedicata femeilor, cu scopul de a promova  participarea strategică  şi conducerea în ceea ce priveşte pacea şi securitatea guvernamentală în Africa. Ea detine un master în Transformarea Conflictelor  obţinut la Universitatea din Mennoite.

Este de asemenea mama a  şase copii şi locuieşte în Accra, Ghana.

(Text: Centre for Social Transformation)