Copiii care aduc fericirea

Azi a fost o zi bună pentru copiii de pe Pirită. La Centrul Rivulus Pueris, unde ei fac teme în fiecare luni, de la ora 14,30, au venit vreo zece voluntari, dintre care cîţiva francezi, italieni şi portughezi. Toţi au ajuns aici la chemarea Claudiei Costea, “zâna cea bună” a familiilor de romi din comunitatea de pe Pirită, de la marginea Băii Mari. În urmă cu doi ani, când lucra la Protecţia Copilului, Claudia şi-a dat seama că statul nu face nimic pentru aceste familii, pentru motivul că ele locuiesc în acea zonă ilegal. De atunci, Claudia a luat soarta acestor oameni în mâinile ei şi a început să înscrie copiii la grădiniţă şi la şcoală, să facă cu ei lecţii suplimentare, să îi educe pe ei, dar şi pe părinţii lor şi, în general, să dea o mână de ajutor de câte ori poate.

Claudia Costea, explicându-le copiilor de pe Pirită ce au de făcut

Ajung prima la Centrul Rivulus Pueris de pe strada Ioan Slavici nr. 1. O clădire modernă, nouă, frumoasă, unde la parter pensionarii joacă şah, iar la etaj există mai multe încăperi, printre care o sală de clasă luminoasă şi colorată. Rând pe rând, vin Claudia, voluntarii, copiii. Unii micuţi, de grădiniţă, alţii ceva mai mărişori, în clasele primare. Toţi vioi, gălăgioşi, bucuroşi să se afle acolo şi foarte prietenoşi cu voluntarii. Claudia e cea care îi repartizează pe copii voluntarilor, încercând ca cei mărişori, care au de făcut teme la română şi la matematică, să aibă fiecare câte un voluntar alături. Cei micuţi au de colorat, li s-au împărţit creioane şi foi de hârtie pe care sunt desenaţi căluţi şi prinţese.

Claudia îmi face cunoştinţă cu Maricica. O fetiţă cu părul prins în coadă, cu tenul măsliniu, cu o rochiţă roşie cu buline negre şi pantalonaşi roşii. Mă aşez lângă ea, la masa pe care se află un pahar cu creioane colorate, o socotitoare şi două foi, una cu tema la matematică, cealaltă cu tema la română. Începe cu tema la matematică, care cuprinde trei seturi de exerciţii cu adunări şi scăderi până la 10. Unele i se par grele. Încearcă să ghicească rezultatul. Mai ales scăderile sunt dificile. Când nu nimereşte, spune un alt rezultat, la întâmplare. O îndemn să folosească socotitoarea. Se conformează o vreme, dar nu are răbdare să tot numere biluţe. Recurge la metoda număratului pe degete. Aşa merge mai lesne. Răspunde corect la marea majoritate a exerciţiilor. Spre final, face adunările fără degete, doar la unele scăderi mai are nevoie de ajutor. Din când în când, zâmbeşte larg şi se laudă cu tema la colegele din stânga şi din faţa ei. O strigă pe Claudia, să îi arate cât de multe ştie. Claudia se apropie, îi corectează tema cu creion roşu şi îi dă o steluţă. Tema e perfectă. Apoi o sărută pe copilă pe frunte şi o îmbrăţişează.

-Ea va fi contabila noastră, spune Claudia. E foarte bună la matematică.

Maricica e în al nouălea cer. Al nouălea, cu unul înainte de al zecelea.

Întârzie cu tema la română. Nu-i place, i se pare grea. E lecţia despre grupul de litere “ci”. Citim împreună textul intitulat “La circ”. Maricica nu ştie ce este circul, nu a fost niciodată la circ. Îi explic că circul e un spectacol cu animale, acrobaţi şi clovni, care se plimbă din oraş în oraş şi care uneori ajung şi în Baia Mare. Nu prea ştiu cum să îi explic cuvintele “acrobat”, “clovn”, “arenă”. Mă bucur când aflu că ştie ce este o cămilă.

-Dar circul nu există, îmi spune.

Încerc să o conving că circul este ceva real şi că odată va merge şi ea să vadă un spectacol.

-Atunci unde e ?

Îi repet povestea cu circarii care se mută din oraş în oraş. Nu pare prea convinsă. Cititul merge greu. Literă cu literă. E mai dificil să le unească în cuvinte. Se plictiseşte repede şi începe să povestească cu colegele ei. În jur e gălăgie, totul o distrage. Încerc să îi recapăt atenţia. Citesc eu câteva propoziţii şi îi arăt cu degetul animalele din poză. Dintr-o dată, textul devine mai puţin abstract. Facem câteva exerciţii şi îi spun să îşi scrie numele pe foaie. Îl scrie, dar nu nimereşte corect grupul de litere “ci”.

E foarte fericită când terminăm. Claudia le cere tuturor să meargă să se spele pe mâini, pentru că urmează să primească turtă dulce. Merg şi eu să beau nişte apă, şi pe drum primesc un « five » de la o altă fetiţă. Mă emoţionează prietenia ei.

În timp ce ronţăie, Maricica îşi ia o foaie pe care e desenat conturul unui căluţ. Aflu că fetiţa din faţa noastră, Narcisa, e sora ei.

-La anul va merge într-o clasă, îmi spune Maricica, şi înţeleg că Narcisa e încă la grădiniţă. Mai au încă doi fraţi, iar un altul e pe drum.

O prietenă îmi scrie pe messenger. Deschis să văd mesajul, iar Maricica recunoaşte Facebook-ul.

-Trebuie să înveţi să citeşti bine ca să poţi folosi Facebook-ul, îi spun.

-Tata citeşte bine. El are cinci clase, îmi spune ea.

Copiii primesc bomboane. Apoi ne uităm la un desen animat, proiectat pe un ecran de pânză. Maicica, Narcisa şi o fetiţă cu diademă de prinţesă şi ruj pe buze îi cer Claudiei să pună desenul cu Rapunzel. E desenul lor preferat. Dar copiii nu se înţeleg şi Claudia alege un alt desen, cu ponei.

Narcisa îmi spune că Claudia este naşa ei. Copila e mândră tare.

Strângem foile, creioanele şi socotitoarele. Claudia le cere copiilor să formeze un trenuleţ. Apoi aşa, încolonaţi, mergem afară, la locul de joacă din apropiere.

Între timp, noi, voluntarii, stăm de vorbă cu Claudia. Ne spune că nu e întotdeauna atât de bine, dar odată cu venirea verii se înmulţesc şi voluntarii, mai ales cei străini, şi activităţile pot fi diversificate. Voluntarii vor sta mai mult cu copiii, nu doar lunea, timp de două ore. Se va organiza o vizită pe Pirită, vor avea loc jocuri educative, pentru ca cei mici să se familiarizeze cu cifrele şi literele, voluntarii vor ajuta adulţii să înţeleagă mai bine regulile curăţeniei, să deprindă secretele gătitului şi ale grădinăritului. Nu peste mult timp, pe Pirită va fi adus un container în care va fi amenajată o sală de clasă. Astfel, activităţile cu copiii, inclusiv temele, vor avea loc în comunitate.

Mă uit la copii şi văd că sunt fericiţi. Cei care aleg să participe la aceste activităţi, în loc să meargă pe rampa de gunoi sau să stea pe străzi, sunt chiar ei. Şi părinţii sunt bucuroşi să îi ştie în grija Claudiei şi a voluntarilor. Aici e mult mai bine decât acasă.

De voluntari e nevoie tot timpul. În loc să scuipăm injurii la adresa acestor oameni, care nu au ales să se nască în această sărăcie cruntă, mai bine să facem ceva să îi ajutăm. La urma urmei, să petreci câteva ore în compania unor copii, făcând cu ei teme, e un lucru pe care îl poate face oricine. Şi este, promit, o activitate aducătoare de fericire. Pentru toată lumea, nu doar pentru copii.