***Noapte
tânără. Terenul viran dintre blocuri e luminat în
roșu și portocaliu. În jurul focului înalt, alimentat probabil cu
picioare de scaune vechi și bucăți de saltea mucegăită, sunt
așezați pe scaune vreo șapte oameni. Nu își vorbesc, doar
privesc înainte, spre inima focului. Alături de ei, o mașină cu
portierele deschise, din care se aude tare o manea.
 |
| Foto: Lucian Petru Goja |
***La
semafor, doi băieți cu ghiozdane în spate. Cel din dreapta ține
în mână un telefon. Din el, o voce de bărbat sparge fragilitatea
dimineții: „cântă milioanele”. Semaforul
se face verde, băieții traversează. Muzica nu se oprește. Nu se
uită nici în stânga, nici în dreapta, sunt absorbiți de ecranul
telefonului. „Cîntă milioanele”,
urlă din nou refrenul. Apoi,
ghiozdanele decolorate și treningurile scămoșate se pierd în
aglomerația străzii.
***Dimineață
cenușie. Dealuri muiate în ceață, burniță rară care face
ochelarii inutili, un frig care intră în oase. Înaintează pe
stradă în ritm rapid. E ritmul tuturor celor care populează
străzile la ora aceasta. Încă nu s-a luminat perfect. Privește
prin ferestrele de la parterul blocurilor. Caută ceva anume. Ar
vrea să vadă doi oameni făcând dragoste. Sau măcar sărutându-se.
Un semn, o dovadă de existență a iubirii. Într-o bucătărie, o
femeie spală vasele. Un bărbat se încalță grăbit. O bătrână
își examinează ghivecele cu flori. Nimic, nicio urmă. Umezeala
rece trece dincolo de ferestre.
 |
| Foto: Lucian Petru Goja |
***Într-o
cofetărie, trei găleți umplute cu resturi învechite zac pe o
masă, așteptând să fie duse la gunoi. Bărbatul bate în geam,
vrea să intre, să mai schimbe o vorbă. I se deschide ușa. Are
părul ud și miroase puternic a alcool. Cere o țigară, dar nimeni
nu are să-i dea. Se îndreaptă direct spre gălețile de pe masă.
Apucă una și își înfundă palmele în amestecul de aluaturi și
creme. Își umple gura și mestecă înfometat. Prin obrajii subțiri
i se văd oasele și mușchii lucrând. „Și chiar n-aveți o
țigară?” Chiar. Iese
pe stradă și cere o țigară fiecărui om pe care îl întîlnește.
După o jumătate de oră renunță. „Ce
cartier e ăsta, că nu fumează nimeni?!”
***Lumina
galbenă a becului lasă umbre întunecate pe pereți. Un sertar se
deschide. Degetele femeii apucă folia și extrag un medicament. „O
să te facă să vezi viața în roz”, îi spusese, zâmbitor,
doctorul. Cum ar putea o pastilă atât de mică să refacă o lume dărâmată?,
se întreabă femeia. Apoi
își amintește de pastilele celelalte, pe care le lua când era mai
tânără, și care au făcut-o să nu aibă
niciodată copii. Și înțelege. Se
întinde pe pat și închide ochii, așteptând răbdătoare ca lumea
să i se înfățișeze într-o lumină frumoasă.
Felicitări!
RăspundețiȘtergere