Un capitol amplu din lucrare este dedicat artei băimărene.
Grigore Negoșanu - Peisaj băimărean |
Monumentalul tratat de istoria artei apare după 50 de ani de la editarea ultimei sinteze de istoria artei, publicată de Institutul de Istoria Artei al Academiei Române la Editura Meridiane din București. Prezentul tratat, redactat de peste patruzeci de autori, cei mai importanți cercetători ai domeniului, ce fac parte din elita istoriei și criticii de artă din România, este o remarcabilă realizare științifică și editorială, cuprinzând în cele două volume peste 1500 pagini text și peste 2200 fotografii color, sute de desene, planuri, gravuri și fotografii istorice. Bogatul material ilustrează un excepțional tezaur cultural artistic al României, cu numeroase aspecte ale realizărilor și performanțelor artistice, documentate de cercetările din ultimele decenii, fenomenul artistic românesc remarcându-se printr-o superbă originalitate și o permanentă conexiune cu lumea europeană. Cele două volume, incluse într-o casetă, sunt o elegantă apariție editorială, ce contribuie la o mai mare vizibilitate a cercetărilor de istoria artei, patronate de Academia Română, cel mai înalt for științific și cultural al țării.
Bilțiu-Dăncuș - Pereche maramureșeană |
Monumentala lucrare Arta din România editată de Editura Academiei Române, în colaborare cu Editura Mega din Cluj Napoca, este o lucrare de majoră importanță, așteptată cu interes de specialiști și de publicul larg, reprezintă simbolic chintesența cercetărilor de istoria artei, o frescă a evoluției și performanțelor fenomenului artistic din spațiul carpato-danubiano-pontic, care la ceas de sărbătoare a jubileului românesc, este ofranda istoricilor și criticilor de artă, în anul în care România a împlinit un secol de modernitate și europenitate.
Ziffer Sandor - În parc |
Lansarea sâmbătă 29 februarie 2020 la orele 15.00, la Baia Mare la Centrul Millenium din Piața Libertății (Centru Vechi) a tratatului de istoria artei înseamnă un omagiu adus Maramureșului, străveche vatră de cultură românească, precum și orașului de la poalele Dealului Florilor în care se desfășoară de peste 125 de ani, o excepțională activitate artistică cu participare europeană.
Gheza Vida - Sfatul bătrânilor |
Evenimentul este onorat de prezența unor academicieni, istorici și critici de artă, editori, cercetători și autori ai tratatului de istoria artei. Volumele pot fi procurate de la standul din incinta centrului cultural. Corala VOCI TRANSILVANE din Cluj-Napoca va susține un concert extraordinar de muzică românească.
Acad. MARIUS PORUMB
Niciun comentariu: