Jurnal de pandemie (II) - Fabrica de fericire

luni, 23 martie 2020

Jurnal de pandemie (II)



Duminică, 22 martie

Am citit pe Internet că a nins. Am văzut şi o fotografie cu nişte flori de Ploaie de aur pline de zăpadă. Nu ştiu dacă a nins şi în Baia Mare, azi nu am ieşit deloc, nici măcar nu m-am uitat pe geam. E tot mai greu să ieşi din casă, măsurile se înăspresc pe zi ce trece. Noaptea e interzis să te plimbi pe străzi. Ziua, e de preferat să ieşi doar ca să mergi la serviciu, să-ţi cumperi mâncare, să mergi la medic sau să-ţi plimbi câinele.

FOTO: Lucian Petru GOJA


Nu l-am scos pe Miţu niciodată la plimbare. De când l-am adus la mine, s-a aerisit doar pe geam, cu plasa de ţânţari bine închisă şi sub supraveghere. În ultimele zile încep să privesc tot mai mult lumea prin ochii lui. Nu mă mai enervez când miorlăie fără oprire sub geamul închis.

Luni, 23 martie

M-am trezit cu noaptea în cap, decisă să mă pun la curent cu ştirile. Ieri am ascultat toată ziua Rock TV, simţeam că vomit dacă mai aud o singură dată cuvântul „virus”. M-am aşezat la laptop, am dat drumul la muzică şi m-am gândit la o nouă povestire. Abia după ce m-am urcat pe bicicletă am reuşit să fac efortul să mut pe un post de ştiri.

Cifrele mi se învârt în cap. Nu reuşesc să ţin minte câţi au murit în China, câţi în Italia şi câţi în Spania. Numărul victimelor se schimbă de la o oră la alta. La noi, nebunia e abia la început. Va fi tot mai rău.

La prima oră, am aflat că Angela Merkel şi Placido Domingo sunt infectaţi. Cel mai democratic virus din lume nu ţine cont nici de funcţia, nici de valoarea victimei. Suntem toţi o apă şi un pământ. Primele glume despre virus se refereau la răzbunări pe politicieni: cum să facem să trimitem virusul în Parlament. La scurtă vreme, primul senator a fost infectat. Acum, măcar suntem împăcaţi: în faţa bolii, suntem toţi egali. Nu contează nici ce avere, nici ce relaţii avem.

Ar trebui să îmi fac un program strict: măcar 10 minute de stat la geam în fiecare zi. Să simt temperatura aerului, vântul, mirosul străzii. Să păstrez legătura cu realitatea. Altfel, mă tem că mă voi îmbolnăvi. Şi că, atunci când vom putea ieşi din case (căci va veni şi ziua aceea!), plămânilor mei le va fi greu să suporte aerul de afară. 
Mi se vor fi uscat rădăcinile, ca unui brad ţinut prea mult în ghiveci.



Niciun comentariu:

@diana.topan