 |
| FOTO: Lucian Petru GOJA |
După-amiază de
Paşti
lumina încremenită
pe pervaz
timpul îngheţat ca
într-un film science-fiction
liniştea cariilor
ronţăind monoton parchetul
regretul că a mai
trecut o dimineaţă &
sentimentul de
trădare când citesc ultimul rând din cartea preferată
pare că aşa a fost
dintotdeauna pare
că nimic nu se va
schimba vreodată
gândul că într-o
zi a vieţii noastre (dintr-un viitor neclar)
vom fi forţaţi să
ieşim din case
mă sperie ca o
poveste cu strigoi spusă în şoaptă
de bunicul la gura
sobei
sunt alt om de-acum
sunt altcineva
cine nu m-a mai
văzut de o lună nu mă va mai recunoaşte
va fi ca şi cum
m-ar privi într-o oglindă
care deformează în
chipuri dintre cele mai bizare
e ciudat cât de
puţin îi trebuie omului să se obişnuiască
cu orice
cu cât eşti mai
inteligent - s-ar zice – cu atât
eşti mai uşor de dresat
capacitatea de
adaptare la mediu e cheia supravieţuirii
(scrie în cărţile de
biologie)
mi-e uşor să mă
adaptez la mediul meu
cărţi muzică
filme un laptop pentru scris - am tot ce-mi trebuie
ca să fiu definitiv
fericită
(mărunţi biscuiţi
sub formă de os)
peste toate astea
umbra dragostei tale ca o cireaşă
zemoasă şi dulce
din care se scurg periculos
mesaje duioase şi
emoticoane cu inimi în loc de ochi.
Fără tine n-aş fi
supravieţuit – îţi spun în gând -
fără tine aş fi
fost doar o plantă de apartament
pe care n-are cine
s-o ude zilnic aş fi fost
un ambalaj gol
dăruit la o zi de naştere
în care
sărbătoritul găseşte doar alte ambalaje goale
dragostea ta e cea
mai mică matrioşcă
esenţa tare care mă
ţine în viaţă
raza de soare care
se joacă dimineaţa pe pleoapele mele închise
şi îmi promite că
ziua va fi bună.
Niciun comentariu: