FOTO: Lucian Petru GOJA |
familiar dar nu am
reuşit să îmi amintesc
al cui era a fost ca
şi cum aş fi pierdut pe cineva important
a fost ca şi cum aş
fi pierdut o parte din mine
nasul o ureche sau o
bucată bună de ficat
apoi toată ziua
m-am gândit la tine
la felul în care ne
jucam aruncând unul în celălalt
cu portocale sau
poate
că asta nu s-a
întâmplat niciodată
singurătatea te
face uneori să îţi inventezi o viaţă paralelă
pe care ajungi să o
cunoşti mai bine decât propriul trecut
ca nişte robinsoni
pe insulele noastre suprapuse
dansăm pe ritmuri
tribale în faţa oglinzii
ne pictăm trupurile
goale în culori crude
şi şedem aşa pe
pervazul ferestrei privind strada pustie
facem tot ce mamele
noastre şi societatea
ne-au învăţat să
nu facem
şi ne întrebăm
cine suntem de fapt
cât despre mine
doar moartea
prietena mea din adolescenţă
mă cunoaşte cu
adevărat cu bune
dar mai ales cu rele
noi de atâtea ori
am stat la taifas
niciun secret nu stă între noi
suntem ca două
surori gemene
incomplete una fără
alta
uneori trec luni
întregi fără să ne vorbim
dar apoi ne regăsim
ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat
eu şi moartea mea
ultima dată la o
cafea i-am spus:
atunci când nu eşti
iubit
pielea sufletului
tău se umple de mâzgă
uitarea e scârboasă
ca o brânză veche
pe care ai uitat să
o arunci la gunoi
iar moartea a zâmbit
trist şi m-a întrebat:
mie-mi spui?
Niciun comentariu: