Autoportret - Fabrica de fericire

duminică, 2 august 2020

Autoportret




Eu sunt femeia care ascultă vocile oraşului
înainte
ca el să se trezească.
Eu
sunt femeia al cărei suflet uruie
dar
care nu ştie să se facă auzită.
Pagini
întregi de litere fără sens
împart
locuitorilor oraşului
ei
îmi zâmbesc şi dau din cap cu înţelegere
apoi
le aruncă în primul coş de gunoi.
De
la o vreme am căpătat faima
pe
care doar nebunul oraşului
o
are.
Eu
sunt femeia în urma căreia nu rămâne nimic
care
nu a zidit o casă care nu a născut un copil
şi
pe ai cărei pomi sădiţi i-a măcinat boala.
Eu
sunt femeia care a crezut în baloane de săpun
care
a strigat pe străzi lozinci
şi
a agitat drapelul pe deasupra mulţimilor revoltate
eu
sunt femeia care a crezut

politica poate fi ştearsă de mizerie
ca
un bibelou din vitrina bunicii.
Eu
sunt femeia pe care viaţa a scuturat-o
până
când visurile ei au căzut pe caldarâm
cu
zgomot de sticlă spartă.
Eu
sunt femeia care şi-a dorit
mereu
locul întâi şi care
a
rămas în mijlocul plutonului
ca
un fir de iarbă în gazonul
din
parcul central.




Niciun comentariu:

@diana.topan