Femeia asimptomatică - Fabrica de fericire

vineri, 2 octombrie 2020

Femeia asimptomatică

 


FOTO: Lucian Petru GOJA

Ca un gaz letal

teama umple scara blocului

& invadează plămânii tuturor vecinilor

ca un semn ars pe piele

pe uşa mea o pagină de caiet cu pătrăţele

lipită de adolescentul de vizavi

femeie asimptomatică” scrie pe ea.

Sunt captivă în propria mea colivie de aur

o pasăre bolnavă rămasă fără glas

un punct între patru puncte

transformându-se pe zi ce trece într-un semn de întrebare

urmat imediat de unul de exclamare.


Stau la fereastră cu capul între crengile vişinului

ca şi cum capul singur ar fi liber

în timp ce corpul e un deţinut în celula lui

atunci toate ferestrele vecinilor se închid una după alta

cu un zgomot sec. E sunetul fricii.

Ca nişte mesaje codate trimise de trupul bulversat

creierului meu doldora de gânduri indescifrabile

corpul meu e un creuzet de senzaţii antagonice

frica - tâlhar divin la care se roagă întreaga planetă.

Da, frica are un sunet şi un miros şi un gust

ele pătrund în fiecare celulă a corpului

o ameninţă o iau ostatică o siluiesc

o silesc să facă doar ce vor ele.



Nu vrem decât să fim nişte oameni obişnuiţi

care suferă de boli obişnuite.

nu vom mai accepta niciodată prăjituri de la vecina noastră

o vom convinge să plece, să se mute într-un alt bloc

într-un alt cartier într-un alt oraş într-o altă ţară

vom supune la vot majoritatea va decide

noi suntem oameni decenţi avem familii avem copii

avem slujbe bune avem vieţi obişnuite.

În aerisirea băii în apa murdară din canalizare în fiecare particulă de aer

el e aici în blocul nostru în respiraţia vecinei

virusul acesta e mai mult decât o înşiruire de litere

rostite seara în jurnalul de la televizor

ei se prefac că nu aud nimic se lipesc

de iluzia vieţii neschimbate

ca nişte dependenţi de seringa cu heroină.

Ca nişte insecte scârboase în măruntaiele bucătăriilor

vecinii mei se ascund după geamurile ferecate

sunt femeia asimptomatică transmit boala fără să o simt

râd şi strig către strada neumblată

poftiţi la virusuri proaspete

mirosul fricii mă atrage precum parfumul florilor albinele

precum dansul nupţial femeiuşca de pasăre

ofertă de nerefuzat numai pentru dumneavoastră

două virusuri la preţ de unul

Cu două zile în urmă (sau poate au fost cinci cine mai ştie)

eram o femeie decentă

o simplă femeie singură cu un motan

care îşi saluta vecinii uneori îi întreba de sănătate

ba chiar le făcea cumpărăturile la piaţă

acum port o mitralieră infernală în mâini

nevăzută & cu un număr infinit de gloanţe

făcute dintr-un amestec de virusuri şi frică.



Aş fi în stare de orice

ca să devin din nou o femeie obişnuită

cu secreţiile pure ca ale unui nou-născut

vecinii mei să fie oamenii banali pe care îi ştiu

vocile lor să îşi recapete tonalităţile diferite

frica să nu le mai îngheţe mişcările

să nu mai pară nişte roboţi cu piese lipsă.

Cu gândul la toţi oamenii din cartierul meu

uşoară ca un balon scăpat din mână de un copil jucăuş

(sub formă de inimă desenată pe un zid)

mă ridic înspre cer

atunci când vreun vecin deschide fereastra

să simtă aroma florilor de vişin:

sunt un nor cenuşiu colcăind de virusuri

mă rog să nu vină ploaia.

(Poem distins cu menţiune specială la concursul cu tema "Omul asimptomatic", organizat de Cenaclul UBB)



Niciun comentariu:

@diana.topan