 |
| FOTO: Lucian Petru GOJA |
Te ţin minte ca şi cum ar fi fost ieri
aveai privirea albastră şi lumea în degetul mic
erai tânăr şi dărâmai ziduri cu o înclinare a capului
făceai orice încăpere să strălucească
de parcă ar fi nins cu pudră de diamante
au trecut ani de atunci
pe fruntea ta s-au desenat linii
buclele nu-ţi mai sunt la fel de bogate
privirea ţi-a căpătat sclipiri metalice
pielea ta albă s-a bătătorit pe alocuri
ai îmbrăcat o cămaşă invizibilă
dar foarte rezistentă
mi-e greu acum să ajung la inima ta
nu pot să-ţi oblojesc rănile
îmi dezbrac propria cămaşă invizibilă
(fiecare dintre noi primeşte o asemenea haină
după o anumită vârstă)
ţi-o aşez pe umeri
să-ţi ţină de cald.
Niciun comentariu: