 |
| FOTO: Lucian Petru GOJA |
Îmi amintesc poza noastră împreună. Era seară,
forfot de lume vorbind în limbi străine.
Plouase. Strada strălucea sub luminile colorate
ca un gablonț la gâtul unei femei cochete
și fiecare licăr se reflecta în ochiul tău disco.
Acum probabil poza e vag îngălbenită
ca o velă bătută de soare și vânt sau
ca o frunză care și-a îndeplinit la timpul ei
datoria pe care i-a încredințat-o natura.
Prin vene îmi trec vapoare și
fiecare mă îndepărtează de tine.
În porturi mateloții caută casele cu ferestre roșii
acolo sufletul meu se vinde pe bucăți
se spune că fiecare te poate feri de furtuni
dacă te rătăcești pe mare, lumina lui îți va arăta drumul.
Pentru mine nu a mai rămas nicio fărâmă
nicio lumină să mă ducă la tine.
Te aștept, goală ca o scoică moartă
ascult sunetul valurilor din arterele mele
visez să navighez pe un vapor singuratic
în lacrima ochiului tău disco.
Niciun comentariu: