 |
| FOTO: Lucian Petru GOJA |
Noaptea îmi rănește ochii
ca gheara unei ființe coborâte din timp
formele se dezintegrează în atmosfera de ocean clocotind
și aerul țeapăn, solid ca o cortină de catifea
se împiedică în pervazul ferestrei
fetița al cărei nume l-am uitat
sună la ușă să-mi ceară o pâine și ceva dulce
trântesc ușa sictirită
ți-am zis să nu mă mai cauți acasă
niciodată să nu mă cauți acasă ți-am zis
ridic toate podurile dintre mine și lume
sunt o cetate de piatră în a cărei fundație
e încorporat un sistem de autodistrugere
uneori ceasul se oprește și în capul meu se face liniște
liniște în casă liniște afară fire de praf încremenite
apăs butonul power
crainica de la TV știe totul despre mine
mă suportă cu zâmbetul pe buze
chiar și atunci când sunt posacă
pun capul pe pernă pe ecran rulează un film
închid între pleoape toată dragostea
pe care el i-o declară ei.
Niciun comentariu: